9 decembrie 2024, 12:48

Spectacol de teatru Noh în București. Când are loc și despre ce este vorba

Teatrul Național din București găzduiește marți, 19 iunie la ora 19.30, spectacolul Noh, în Sala Studio!

Kokaji este un spectacol de teatru Noh rar întâlnit în afara granițelor japoneze. Astfel, este vorba despre o dramă clasică japoneză ale cărei origini numără peste șapte secole de existență, unde tema principală se bazează pe legendele japoneze care au în prim plan sabia fermecată. Aceasta se desfășoară în două acte din categoria Kiri Noh, cu autor necunoscut.

Sursa: bucurestifm.ro

Împăratului Ichijou îi apare în vis o sabie nemaivăzută, pe care ar putea să o realizeze fierarul Munechika. La început acesta refuză oferta, fiind apoi obligat de împărat. În dorința de a găsi ajutor divin, merge la templu și se roagă zeității protectoare Inari Myoujin, moment în care apare un băiat care îi dezvăluie povestea săbii Kusanagi, pe care prințul Yamatotakeru a mântuit-o în lupta sa victorioasă împotriva triburilor barbare. Astfel, la puțin timp după această întamplare, fierarul este vizitat char de zeiță, sub forma unei vulpi, apoi împreună încep să meșterească sabia mult dorită de împărat.

Evenimentul va dura aproximativ 60 de minute cu traducere în română, conform tnb.ro.

Prețul biletelor începe de la 20 lei (cu reducere) și se ridică până la 70 lei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol