29 martie 2024, 17:31

Spectacolul naturii pe ce cerul din Florida. S-a transformat într-o mare de violet FOTO

Imediat după trecerea uraganului Dorian, natura a oferit un adevărat spectacol de culoare, transfosrmând cerul într-o mare de nuanțe de violet, în apropierea de coastelor Floridei.

Uimitorul fenomen a provocat o mulțime de reacții în spațiul online, unde martorii au postat fotografii spectaculoase și au mărturisit că nu au mai văzut o priveliște ca aceasta.

Uraganul Dorian este considerată a fi cea mai puternică furtună tropicală înregistrată vreodată în Atlantic și rămâne unul „extrem de periculos”, chiar dacă în acest moment intensitatea fenomenului s-a diminuat și a reușit să atingă nivelul unui uragan de categoria a 2-a.

Potrivit Mediafax, intensitatea uraganului a scăzut în urma furtunilor extreme din insulele Bahamas și se îndreaptă acum spre statele americane Carolina de Sud şi Carolina de Nord. Centrul Naţional pentru Uragane a transmis joi spre vineri noapte că ochiul uraganului Dorian este foarte aproape de zona Cape Fear din Carolina de Nord şi la aproximativ 65 de kilometri sud de oraşul Wilmington. Mai mult, în zona de coastă a Carolinei de Nord se înregistrează rafale de vânt cu viteze de până la 120 de km/h.

În urma fenomenului, peste 223.000 de persoane au rămas fără energie electrică în în sud-estul Statelor Unite, iar meteorologii americani au avertizat că există un risc ridicat de inundaţii în Charleston şi în alte zone din cauza precipitaţiilor abundente.

Sursă Cover Foto: channel3000.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol