19 aprilie 2024, 4:04

SPERANȚĂ. Medicamentul care ar putea aduce vindecarea de COVID-19

După nenumărate controverse legate de folosirea hidroxiclorochinei ca tratament pentru unele cazuri de COVID-19, iată un licăr de speranță din partea unui alt medicament, un antiviral, care pare a fi eficient în cazuri grave. Este vorba despre antiviralul Remdesivir, care dă speranţe în tratamentul formelor severe de Covid-19. Două studii clinice sunt efectuate în prezent de laboratorul american Gilead, la scară globală.

Cum decurge testarea

Testele sunt efectuate în prezent pe animale, respectiv pe maimuțe. Animalele infectate cu noul coronavirus au fost tratate cu Remdesivir, medicament experimental, iar starea lor de sănătate s-a îmbunătățit considerabil, potrivit primului test.

Animalele au prezentat o ameliorare semnificativă a stării sănătății după numai 12 ore de la administrarea primului tratament, scrie Deutsche Welle.

Remdesivir acționează contra COVID-19 adăugând mutații care în cele din urmă distrug virusul.

”Un tratament precoce cu Remdesivir a redus considerabil maladia clinică și afectările plămânilor în cazul maimuțelor infectate cu SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă COVID-19”, se arată în comunicatul de presă al National Institutes of Health, care a realizat experimentul.

Studiu preliminar

Studiul preliminar nu a fost revizuit de terți. El a imitat procedurile de tratament care sunt utilizate într-un test mai amplu pe pacienți spitalizați cu maladia COVID-19 sau virusul SARS-CoV-2, mai scrie Deutsche Welle.

În experimentul realizat pe animale, au fost folosite două grupuri de câte șase maimuțe care au fost infectate în mod intenționat cu virusul respirator SARS-CoV-2. Grupul test a fost tratat cu Remdesivir, medicamentul realizat de Gilead Sciences, în timp ce grupul de comparație nu a primit tratament.

Grupul test a primit prima doză de medicament pe cale intravenoasă la 12 ore de la infectarea inițială, apoi zilnic timp de șase zile. Primul tratament trebuia să fie acordat chiar înainte ca virusul să atingă nivelul maxim în plămânii maimuțelor.

La 12 zile după primul tratament, simptomele maimuțelor s-au ameliorat considerabil. Condițiile au continuat să se îmbunătățească în cursul săptămânii care a urmat.

Rezultatul primei faze

La sfârșitul fazei-test, un singur animal din șase tratate prezenta o ușoară dificultate la respirație, în timp ce toate celelalte șase animale din grupul care nu a primit tratament aveau dificultăți de respirație.

Grupul tratat prezenta de asemenea niveluri semnificativ mai slabe de virus în plămâni față de grupul tratat și prezenta de asemenea mai puține leziuni pulmonare.

Remdesivir este unul dintre primele medicamente care ar fi capabile să trateze noul coronavirus. Sunt în curs și teste clinice pe pacienți umani.

Teste la Chicago. Pe oameni

Joi a fost semnalat pentru prima oară că medicamentul a fost considerat eficient la un grup de pacienți din Chicago, afectați de noul coronavirus, care participă la testarea medicamentului.

Informația a fost adusă în România de profesorul dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, în cadrul emisiunii ”Marius Tucă Show”.

Ar putea fi autorizat

Alexandru Rafila spune că antiviralul Remdesivir poate fi primul medicament autorizat pentru Covid-19 și că acest lucru s-ar putea întâmpla  după ce va fi aprobat un studiu clinic de către Agenţia Naţională a Medicamentului.

Până în toamnă putem avea medicamentul care tratează Covid-19, a declarat Alexandru Rafila.

„Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care proavoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a explicat profesorul.

Gilead Sciences a crescut cu 16% în tranzacțiile după închiderea Wall Street, după publicarea joi a informațiilor de presă care raportau date parțiale încurajatoare dintr-un proces care testează molecula companiei farmaceutice americane remdesivir împotriva coronavirusuri.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol