8 decembrie 2024, 10:34

58% dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei nu au autorizație de securitate la incendiu. Nici celelalte nu stau mai bine…Iată de ce…

Document obținut de HotNews având ca sursă oficială Primăria Capitalei. Dintre cele 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei, 11 nu au autorizație de securitate la incendiu.

O precizare, încă de la început. Autotizațiile celor 11 spitale trebuiau obținute încă din 2007. Mai mult, nici celelalte 8 spitale nu stau prea grozav, poate chiar dimpotrivă. Însă legislația nu cere autorizație de securitate la incendiu întrucât acestea au fost construite înainte de anul 1992 și nu s-a mai intervenit pe ele. Astfel, chiar dacă legea nu cere autorizație de securitate la incendiu, asta nu înseamnă că sunt sigure din acest punct de vedere.

Cât durează și cât costă autorizația?

Abia în iunie 2020 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru ca la 6 dintre spitalele pentru care trebuie autorizație de securitate la incendiu să se poată face investițiile necesare pentru obținerea documentului, iar în august 2021, pentru încă un spital.

În total este nevoie însă de circa 100 milioane lei, iar licitația pentru efectuarea lucrărilor va fi demarată abia cum, iar în cel mai bun caz durează minim 2 ani până vor fi făcute, dacă nu mai mult. Până se face licitația și până se finalizează lucrările durează însă în cel mai optimist scenariu vreo 2 ani, dacă nu 3 sau 4, depinde de contestații, de banii necesari, de constructor șamd.

Principalele probleme

Principalele probleme sunt legate de instalațiile vechi, spitalele fiind construite acum 40, 50 de ani și care nu mai corespund necesităților actuale, fiecare spital având tomograf, RMN, electrocautere în sălile de operație, aparate electrice pentru susținerea funcțiilor vitale în secțiile ATI, instalații de climatizare sau aer condiționat. La vremea respectivă această aparatură electrică nu exista. Acestora se adaugă și instalațiile de oxigen, indispensabile în spitalele Covid, și care se pot transforma în adevărate pericole dacă sunt folosite necorespunzător.

Ce spitale are în subordine Primăria Capitalei?

Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, are în subordine 19 spitale:

Spitalul Colentina,

Spitalul Colţea,

Spitalul Clinic Sfânta Maria,

Spitalul de Boli Infecţioase dr. Victor Babeş,

Spitalul Clinic de Urologie Theodor Burghele,

Spitalul Clinic Cantacuzino,

Spitalul de Nefrologie Carol Davila,

Spitalul Sf. Stelian,

Spitalul Filantropia,

Spitalul Foişor,

Spitalul Gomoiu,

Spitalul de Psihiatrie Titan,

Spitalul Malaxa,

Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia,

Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Dan Theodorescu,

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu (Maternitatea Giuleşti),

Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan,

Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Sf. Luca

Centrul de Boli Reumatismale Dr. I. Stoia.

Spitale cu autorizație sau care nu necesită autorizație

Dintre acestea, 8 spitale au autorizație de securitate la incendiu sau nu necesită, conform legii, o astfel de autorizație, se arată într-un răspuns dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro:

Spitalul Clinic Colentina,

Spitalul Clinic „Dr. Cantacuzino”,

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. I. Stoia”,

Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan”,

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”,

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”,

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”

Spitalul de Psihiatrie Titan – „Dr. Constantin Gorgos”

În ultimul an, 4 spitale care tratau pacienți Covid au ars, iar 39 de oameni au murit, fie au ars de vii în incendiu, fie au murit la cîteva zile din cauza arsurilor. Trei nu aveau autorizație de securitate la incendiu, iar unul avea de când a fost făcut spitalul, înainte de 90.

Mai multe informații pe HotNews.ro

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol