10 octombrie 2024, 19:26

Spitalele din România mai au 175 de paturi la ATI libere pentru pacienții cu Covid-19

Spitalele din România mai dispun de 175 de paturi la ATI libere pentru pacienții cu Covid-19, pe fondul creșterii rapide a numărului de persoane internate, potrivit datelor transmise de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

“La data de 19 septembrie 2021, la nivel național erau 1.024 paturi ATI avizate de către DSP dedicate pacienților Covid- 19. Dintre acestea, 849 erau ocupate cu pacienți. 18 dintre pacienții de la ATI sunt minori”, a precizat CNCAV.

În București, din 184 de paturi ATI disponibile sunt ocupate 133.

Totuși, unele dintre aceste paturi ATI destinate pacienților cu Covid-19 sunt rezervate pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2, scrie 360medical.ro.

Duminică, numărul pacienților cu forme grave de Covid-19 internați la ATI a ajuns la 849, nivel maxim de peste 4 luni, ceea ce înseamnă că 83% din paturile disponibile pentru pacienții cu Covid-19 sunt ocupate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol