Mădălina Marin are 29 de ani și a fost diagnosticată la naștere cu sindromul Down. Încă de atunci, Mădălina s-a luptat din greu să aibă o viață normală, însă tot timpul au existat alte și alte probleme sau piedici. Toate aceste greutăți au dispărut din clipa în care a descoperit sportul, iar de atunci s-a antrenat constant pentru a participa la competiții sportive, atât din țară cât și din străinătate, iar în final eforturile au dat roade.

Recent, Mădălina a participat la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi (14-21 martie), cel mai important eveniment sportiv din lume pentru persoane cu dizabilități intelectuale, unde a câștigat mai multe medalii.

Eforturile au venit din ambele părți, astfel că mama ei, Cristiana Marin, a însoțit-o zilnic la antrenamente, dar nu și la Abu Dhabi, unde a câștigat cinci medalii: trei de aur și două de argint. Competițiile sportive Special Olympics, la care participă din 2015, sunt singurul loc unde Mădălina merge neînsoțită de mamă.

Mai jos e povestea Mădălinei și a ce înseamnă sportul pentru ea, prin cuvintele mamei ei.

Medicii au pus ștampila: „Neconformă”

Ce înseamnă să fii copil cu sindrom Down în România? Pe scurt, ești neconfrom cu restul, ești un intrus care nu va avea în viitor nicio șansă la viață. Acest așa zis „diagnostic” la primit și Mădălina la naștere, când medicii nu i-au acordat prea multe șanse, ba chiar au încurajat-o pe mamă să o abandoneze în spital, doar doar să scape de odorul neconform.

Mama Mădălinei a povestit care au fost primele sentimente pe care le-a avut atunci când a întâlnit-o pentru prima oară, pe cea care avea să îi deomnstreze și să îi arate că viața merită trăită, indiferent de piedici întâlnești.

În primii ani după ce am născut-o pe Mădălina, m-am luptat cu vinovăția.

Medicii mi-au spus la naștere s-o las în spital și să merg acasă să mă ocup de fratele ei cu cinci ani mai mare, că ea nu are șanse de supraviețuire. În ’89, nu se știa ce înseamnă Down. Mi-am dorit-o, totul a fost o bucurie și o fericire pentru mine, cum s-o las. Trei ani mi-am făcut mea culpa, că eu sunt vinovată, pentru că eu am născut-o și nimeni nu știa ce este. Mi-au spus că e o boală mentală, că are probleme cu inima, a mărturisit mama Mădălinei pentru DOR. 

Educație pentru TOȚI!

Accesul la educație egală este un drept constituțional, inviolabil, însă nu și în cazul Mădălinei. De parcă nu era suficientă experiența curntă a realității, pe care mama Mădălinei a simțit-o încă de la primele ei zile de viață, sistemul de învățământ românesc a decis să îi mai dea acesteia o lecție pe care să nu o uite prea ușor.

Refuzurile au venit din toate părțile, iar răsunsul era clar: Mădălina nu avea loc nicăieri. Nimeni nu a vrut să o vadă pe Mădălina, în afara celora care nu pot vedea culorile lumii înconjurătoare, dar pot simții vibrațiile oamenlior din jur. Școala Specială  pentru Copii cu Deficiente de Vedere a fost singura unitate de învățământ care a primit-o și educat-o pe Mădălina timp de opt ani.

Am căutat să meargă la o grădiniță normală, acolo a avut tot felul de probleme. Am dat-o la o școală specială, acolo nu a fost acceptată. Ei sunt foarte sensibili și afectuoși și această afectivitate a fost înțeleasă greșit. Am găsit Școala Gimnaziala Specială pentru Deficienți de Vedere. Acolo a fost opt ani și a făcut progrese enorme de socializare, de integrare. Era sociabilă, era acceptată de copii, de profesori, de psihologi.

Voiam, ca orice mamă, ca copilul meu să se descurce în viață, să știe să citească și să scrie. Asta vrem toți, pentru că în momentul când nu mai suntem noi, ce face?, a povestit mama Mădălinei pentru DOR. 

Sportul, salvarea Mădălinei

Singura salvare a Mădălinei a fost, fără doar și poate sportul. Pasiunea și determinarea pe care a avut-o în fiecare zi de antrenamente au ajuns să o răsplăteasă pe sportivă, cu cel mai de preț lucru la care orice persoană cu sindrom Down visează, independența.

Prin sport, Mădălina a ajuns să se poată desucurca singură și să meargă neînsoțită la competițiile din străiătate. Mama ei, povestește care au fost sentimentele și satifacția personală pe care a avut-o atunci când fiica ei a reușit să se descurce pe cont propriu.

Nu mi-a mai păsat că nu știe să citească, când am văzut că se descurcă singură. În 2015 a participat la Mondialele de la Los Angeles, a fost prima oară când a mers fără mine. Când m-au sunat cei de la Special Olympics să mă convingă, am spus că nu pot s-o las până nu văd că pornește de la ea dorința de a merge singură. Într-o zi, eram în mașină cu soțul meu și cu sora mea, mergeam la țară, și Mădălina i-a zis mătușii: „Tanti Dana, eu plec în America. Dar știi ceva, eu plec singură, nu plec cu mami.” Când am auzit-o, am zis că ăsta e semnul s-o las.

A câștigat o medalie de argint la înot, la 25 de metri spate și s-a întors foarte fericită. De atunci a mai fost la competiții în Olanda, Italia, iar acum e la Jocurile Mondiale din Abu Dhabi, a povestit mama Mădălinei pentru DOR. 

Citiți întreaga poveste a Mădălinei aici. 

Sursă Foto: DOR. 

---