20 aprilie 2024, 15:41

SRI, misiune îndeplinită: Un irakian suspectat de terorism a fost expulzat

Articol realizat de Cristian Țene

Serviciul Român de Informații a anunțat cu puțin timp în urmă că a expulzat de pe teritoriul României un cetățean irakian care era în legătură cu o grupare teroristă.

În decursul zilei de 2 august, Brigada Specială Antitero și Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări au reușit cu succes o misiune de expulzare a unui suspect care ar fi avut legături cu o grupare teroristă și care desfășura activități suspecte pe teritoriul României.

SRI a postat pe pagina oficială un comunicat de presă care oferă detalii cu privire la acțiunea întreprinsă „Astăzi, 2 august 2018, cetățeanul irakian FJF, aflat în legătură cu o grupare teroristă din Orientul Mijlociu, a fost înlăturat de pe teritoriul național al României. Măsura a fost luată în baza informațiilor obținute de Serviciul Român de Informații în cooperare cu Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări.

SRI a obținut date certe despre prezența cetățeanului irakian pe teritoriul național, în cazul acestuia existând deja instituită măsura nepermiterii intrării în țară încă din 2016.

SRI rămâne ferm în misiunile sale de a preveni și contracara orice activitate pe profil antiterorist și cooperează în acest sens cu toate instituțiile din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol