Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTGAI) va pregăti în următorul an universitar cinci studenţi care vor lucra apoi pentru Serviciul Român de Informaţii (SRI).
Tinerii cu vârsta de până în 23 de ani au posibilitatea să-şi depună CV-ul. Ulterior, canidaţii trebuie să susţină interviuri de selecţie, o evaluare psihologică preliminară, o evaluare psihologică complexă, dar şi examinare medicală.
Candidaţii care au primit acceptul de la SRI vor participa ulterior la admitere pe cinci locuri:
- trei locuri la Tehnologii şi Sisteme de Telecomunicaţii;
- un loc la Electronică Aplicată;
- un loc la Calculatoare.
Cei care candidează pentru aceste locuri, dar nu ocupă unul dintre cele cinci scoase la concurs de SRI rămân în cursa pentru locurile „normale” de la aceste facultăţi.
Pe lângă parcurgerea probelor susţinute de către SRI, candidaţii trebuie:
- să treacă admiterea la UTGAI
- să aibă cetăţenie română;
- domiciliul stabil în România;
- până în 23 de ani;
- mediile anuale la purtare să fie minimum 8;
- minimum 7 la bacalaureat;
- să nu fi repetat niciun an de studiu în timpul liceului;
- să nu aibă cazier;
- să nu fie membri ai partidelor politice;
- să nu facă parte din organizaţii aflate în afara legii;
- să nu fie la conducerea sau administrarea unei societăţii comerciale.
Candidaţii acceptaţi sunt de acord să li se răstrângă drepturi şi libertăţi aşa cum e prevăzut în reglementările statutului de cadru militar, acceptă verificările de securitate, iar la finalul studiilor de la UTGAI acceptă să fie încadraţi ca ofiţeri SRI şi au disponibilitatea de a fi repartizaţi oriunde în ţară pe o perioadă de cel puţin zece ani.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol