28 februarie 2024, 11:47

Stagiunea de marți seara. Recital de chitară. Ovidiu Pintilie

Ovidiu Pintilie este unul dintre cei mai apreciați chitariști ai generației sale. Finalizează studiile de masterat în anul 2022, în cadrul Universității Naționale de Muzică București, la clasa conf. univ. dr. Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu. În perioada 2020-2022 este inclus ca bursier în programul Tinere Talente, proiect susținut de către Fundația Regală Margareta a României.

În 2021, primește titlul de artist EuroStrings. În vara anului 2022, se clasează în primii 5 finaliști a competiției de chitară de la Iserlohn (Germania), concurs în 3 etape, loc în care au participat peste 100 de candidați din Europa, Asia, SUA și Canada. Pe lista reușitelor tânărului chitarist se mai înscriu Premiul I în cadrul concursului Harmonia Cordis (România), Premiul II în Upsalla Guitar Competition (Suedia), Premiul II – GuitArt Plovdid Festival (Bulgaria), Premiul III la Bratislava Guitar Competition (Slovacia).
Ovidiu Pintilie cântă mult, atât în țară cât și în străinătate. Muzicianul ajunge, în 13 februarie, pentru prima oară, și pe scena Stagiunii de marți seara.

13.02 2

Marți, 13 februarie, ora 19, Ateneul Român, Sala mică
Recital de chitară
OVIDIU PINTILIE
Program
John Dowland – Lachrimae Pavan
Johann Sebastian Bach – Preludiu, BWV 995
Napoléon Coste – Le départ, op. 31
Francisco Tárrega – Capricho árabe
Nuccio D’Angelo – Due Canzoni Lidie
Nikita Koșkin – Sonata nr. 2
Coproducător Radio România Muzical

Biletele se pot cumpăra
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00, Telefon: 021.315.68.75)
– Online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.
Stagiunea de marți seara este un proiect care a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale, sau care se află la studii în străinătate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol