28 martie 2024, 5:16

Statul care a adoptat săptămâna de lucru de 4 zile și jumătate

Asta e, unii s-au născut la locul potrivit. Mai precis acolo unde daca dai mai tare cu târnăcopul, sare din pământ norocul. N-am găsit altă rimă, la petrol făceam referire.

​Emiratele Arabe Unite (EAU) au decis să mute pentru sâmbătă-duminică weekend-ul lor care până acum era vineri-sâmbătă şi să instaureze o săptămână de lucru de patru zile şi jumătate.

Astfel, în afara celor două zile libere de sâmbătă şi duminică, locuitorii EAU vor avea o jumătate de zi suplimentară de odihnă de vineri după-amiaza, ziua marii rugăciuni săptămânale în ţările musulmane.

Federaţia, care regrupează şapte emirate, va deveni singura ţară din Golf cu un weekend sâmbătă-duminică, o decizie care îi permite să se alinieze majorităţii ţărilor din lumea non-arabă.

„Acest weekend prelungit face parte din eforturile guvernului Emiratelor de a ameliora echilibrul între muncă şi viaţa personală (…), precum şi de a creşte performanţele ţării în materie de competitivitate economică”.

„Săptămâna de lucru naţională” va fi obligatorie pentru sectorul public începând din ianuarie.

În majoritatea ţărilor arabe, weekend-ul este vineri-sâmbătă.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol