18 aprilie 2024, 20:40

STOP- Pe aici nu se trece! Transfăgărășanul închis de astăzi

Chiar dacă temperaturile din România se ridică și până la 28 grade, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că astăzi, 1.11.2018, circulația se va închide pe un drum din țară.

Drumul vizat este DN-7C (Transfăgărășan) între Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascadă.

Sursă foto: radiominisat.ro

Există un regulament de funcționare ce privește acest drum și care trebuie respectat, deoarece vremea este instabilă în această zonă montană și se pot produce fenomene extreme oricând.

Acest drum ce parcurge Munții Făgăraș din Carpații Meridionali ajunge până la altitudinea de 2042 m. În clasamentul șoselelor alpine din România, acesta se află pe locul doi după drumul DN67C (Transalpina) din Munții Parâng care ajunge la 2145 m.

Sursă foto: blog.hotelguru.ro

Mai jos se găsește declarația oficială a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere de pe cnadnr.ro:

„01.11.2018, circulația rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă).

Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan) numărul: AND 524/2015, dar şi din cauza instabilității atmosferice la altiutudine ce poate produce fenomene meteorologice extreme in orice moment.

Precizăm că sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător.

Cu această ocazie rugăm participanţii la trafic să respecte semnalizarea rutieră existentă pe drumul national DN 7C – Transfagarasan, pe urmatoarele sectoare:

km 0 + 000, localitatea Bascov, județul Argeș și km 104 + 000, Piscu Negru;

km 130 + 800, Cabana Bâlea Cascadă şi intersecţia cu DN 1 km 151 + 955, judeţul Sibiu.”

Transfăgărășanul se va redeschide pe data de 1 iulie 2019.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol