27 aprilie 2024, 8:18

Studentă la Istorie în Cluj, Carmina Olimpia Cotfas a fost desemnată Miss Universe România 2021

Câtigătoarea titlului „Miss Universe România 2021” este o studentă din Cluj, Carmina Olimpia Cotfas. Competiția s-a desfășurat în București, iar la finalul galei tânăra, a fost încoronată „Miss”.  Potrivit presei centrale, tânăra a impresionat juriul și va reprezenta România în finala mondială de la Israel. La concurs a fost prezent și ambasadorul Israelului la București, David Saranga.

Carmina Olimpia Cotfas are 20 de ani și este originară din Târgu Mureș. Ea este studentă la Facultatea de Istorie și Filosofie, în cadrul UBB Cluj Napoca, iar de la vârsta de 14 ani cochetează cu modellingul.

„Am absolvit Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu-Mureș și acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității ”Babeș-Bolyai”, specializarea Istorie. Îmi doresc să devin profesor universitar de istorie. Cât despre hobby-ul meu, modellingul, l-am început la vârsta de 14 ani în urma unui casting al agenției City Models Cluj, la care activez și acum. Pe parcursul anilor am participat la mai multe prezentări, concursuri de Miss (2016 – am câștigat titlul de Miss Transilvania Fashion în cadrul Miss Transilvania, 2018 – Top 10 Romania în cadrul Romanian Info Fashion Festival, 2018 – Miss Popularitate/ locul II Miss City – acordat de Cătălin Botezatu și Raluca Bădulescu. În 2019 – am câștigat titlul de Miss Târgu Mureș). Alte două mari pasiuni ale mele sunt muzica și sportul. Evoluția mea de-a lungul celor 9 ani de canto muzică ușoară și prezența mea în foarte multe festivaluri organizate în toată țara m-au obișnuit și m-au ajutat să scap de tracul scenei, ceea ce a fost un avantaj pentru mine în cariera de model.”spunea Carmina Olimpia Cotfas, într-un interviu acordat în urmă cu un an, potrivit cancan.ro.

Carmina Olimpia Cotfas/Sursa foto: Facebook/


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol