17 aprilie 2024, 2:22

Studiu > Părinții consideră că tehnologiile au „îndulcit” statul acasă în izolare

Un nou raport arată că nouă din zece părinți consideră că tehnologiile digitale au fost utile în perioada izolării. În cadrul eșantionului, cea mai mare variație este în raport cu statutul socio-economic, părinții din familii cu venituri sub medie având o apreciere mai scăzută a utilității tehnologiei digitale.

Raportul Viețile digitale ale copiilor în timpul COVID-19 (primăvara 2020). Riscuri și oportunități. Raport KiDiCoTi pentru România a fost realizat de Institutul de Sociologie în colaborare cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC). Raportul face parte din proiectul „Kids’ Digital Lives in CoVID-19 crisis Times (KiDiCoTi). A comparative mixed-methods study on digital practices, safety and well-being” care se desfășoară simultan în 15 state europene sub coordonarea JRC.

Iată cele mai importante constatări, pe capitole.

„Oportunități de folosire a tehnologiei digitale în perioada izolării

  • 7 din 10 părinți afirmă că, în această perioadă, au aflat mai multe despre viața digitală a copiilor lor, iar aproape 3 din 4 afirmă că au aflat despre noi aplicații sau platforme.
  • Printre cele mai apreciate oportunități, au fost menționate: păstrarea contactului cu familia extinsă și prietenii, activitățile digitale realizate împreună cu copilul, descoperirea de noi instrumente și pătrunderea în lumea digitală a copilului.
  • Cei cu venituri sub medie au un scor total al oportunităților mai scăzut; variații ușoare apar în funcție de genul părintelui, bărbații având un scor mai mare al oportunităților.

Activități online

  • Activitățile de informare: 7 din 10 copii spun că li s-a întâmplat mai mult decât înainte să învețe ceva nou căutând pe Internet, dar mai puțin de 4 din 10 au căutat știri online mai mult decât înainte.
  • Comunicare: menținerea contactului cu profesorii (3 din 4 copii au făcut acest lucru mai mult decât înainte), cu prietenii (7 din 10 afirmând același lucru) și cu familia (55%).
  • Activitățile online ale părinților cu cea mai mare creștere sunt căutatul de știri online (64%) și cumpărăturile online (63%).

Cyberbullying

  • Între 50% și 60% dintre copii spun că nu au întâlnit niciodată situații de cyberbullying (ca victimă sau ca agresor).
  • Între 12% și 17% dintre copii au fost mai frecvent victime ale hărțuirii în perioada izolării decât înainte, în timp ce pentru 2 din 10 copii perioada izolării nu a adus nicio schimbare.
  • Părinții cu venituri medii și peste medie, părinții de fete și cei de copii din școala primară tind să fie mai îngrijorați decât restul părinților.

Abuzul de date personale

  • 60%-70% dintre copii declară că nu au fost niciodată victime ale abuzului de date personale.
  • Atunci când au fost victime, cea mai frecventă situație a fost virusarea dispozitivului, iar cele mai puțin întâlnite au fost cele care implică înșelătoria pe Internet / pierderea banilor.
  • 5 din 10 părinți declară că îngrijorarea lor privind dezvăluirea de către copil a datelor personale a crescut în perioada „statului acasă”, 4 din 10 rămânând la fel de îngrijorați ca înainte.

Proiectul KiDiCoTi ale cărui date le prezintă acest raport și-a propus să afle cum s-au modificat riscurile și oportunitățile oferite de tehnologia digitală în timpul acestei perioade de folosire intensă. Tehnologiile digitale au fost considerate utile de către părinții din România în perioada izolării, fiind apreciate pentru oportunitățile de contact cu familia extinsă și prietenii dar și pentru îmbunătățirea relațiilor din familie. Mai mult, această perioadă a reprezentat o oportunitate de învățare pentru mulți părinți și copii, atât în domeniul digital, cât și în afara lui.

Foto: Thomas Park (Unsplash)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol