19 martie 2024, 5:04

Studiu: panourile solare pot fi instalate pe Orbita Pământului

Ideea amplasării sistemelor de energie solară pe orbita Pământului există de multă vreme, însă această inițiativă s-a lovit de costuri enorme şi de problema transferului energiei obţinute în reţelele terestre de distribuţie.

China, care este şi producătoarea celor mai ieftine panouri fotovoltaice din lume, a anunţat oficial planurile pentru dezvoltarea unui sistem fotovoltaic pentru generarea energiei electrice care ar urma să fie plasat în orbită geo-sincronă, la o distanţă de 36.000 km deasupra Pământului, menționează Descoperă.ro. 

Apărând într-un punct fix de pe cer, noul complex de panouri solare ar urma să trimită energia generată folosind microunde sau diode laser de mare putere către dispozitive receptoare aflate la sol.

Proiectul va fi testat la scară mică în perioada 2021-2025 cu posibilitatea de prelungire până în preajma anului 2030, ţintind o capacitate de generare a energiei electrice de ordinul megawatt-ilor.

Chiar şi cu panouri solare uşoare, numărul foarte mare de unităţi necesare ar putea duce greutatea finală de trimis pe orbită la peste 1.000 de tone, iar costurile de instalare depăşind cu mult profitul estimat în urma vânzării electricităţii.

Totuşi, proiectul ar putea servi drept şablon pentru proiecte ulterioare la scară mult mai mare care vor apărea odată cu progresul tehnologic.

Sursă: www.descopera.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol