19 aprilie 2024, 4:58

Studiu. Peste 90% dintre cei infectați au anticorpi la 6 luni de la boală

Majoritatea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 au anticorpi în organism chiar şi la şase luni după infectare, arată un studiu finlandez.

Cercetarea, elaborată de Institutul naţional de sănătate şi asistenţă socială din Finlanda a investigat 867 de adulţi testaţi pozitiv pentru COVID-19 în primăvară. Astfel, la patru luni de la infectare, aproape toate persoanele dezvoltau anticorpi. La șase luni, 792 dintre ei (91,3%) încă aveau anticorpi neutralizanţi în sânge.

Peste 90% dintre cei infectați au anticorpi

Potrivit institutului finlandez, rezultatele acestui studiu concordă cu alte investigaţii recente în urma cărora s-au descoperit de asemenea anticorpi neutralizanţi la persoanele infectate. Deşi cantitatea totală de anticorpi s-a diminuat treptat în lunile ulterioare infectării.

Cu toate că încă nu se ştie cu certitudine, experţii cred că anticorpii neutralizanţi sunt cei care dau imunitate împotriva COVID-19, dar deocamdată nu este clar ce cantitate a acestora este necesară pentru a evita o nouă infectare şi nici cât timp durează această protecţie. Durata protecţiei nu este cunoscută nici în cazul noilor vaccinuri mRNA, cum sunt cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Studiul mai  sugerează că nivelul în anticorpi este cu atât mai ridicat cu cât forma bolii COVID-19 este mai gravă, relatează Agerpres.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol