27 aprilie 2024, 7:41

STUDIU ROMÂNESC: Mai puțin de jumătate dintre cei care au trecut prin infecția SARS-CoV-2 mai prezintă anticorpi la 180 de zile de la vindecare

Un studiu realizat de centrul medical REGINA MARIA, lansat anul trecut, a finalizat faza a II-a, cea care analizează prezența anticorpilor la 6 luni de la faza acută a bolii. Cât timp ne putem considera natural protejați după infecția SARS-CoV-2? Care sunt efectele post COVID-19? Mai trebuie să ne vaccinăm după ce am trecut deja prin boală? La toate aceste întrebări și nu numai încearcă să răspundă studiul REGINA MARIA referitor la imunitatea căpătată în mod natural de pacienții vindecați.

Rezultatele arată că:

  • 53% dintre participanți nu mai au anticorpi IgG detectabili la 6 luni de la trecerea prin boală
  • 44% dintre persoanele care au trecut prin infecția SARS-CoV-2 au continuat să prezinte simptome post-vindecare: tuse, oboseală, lipsa gustului, lipsa mirosului, dificultăți respiratorii, căderea părului, dureri musculare sau insomnii
  • 17% dintre cei care s-au testat RT-PCR după depășirea fazei acute a bolii au avut un rezultat pozitiv la testarea de diagnostic
  • În ciuda eventualei persistențe a unor teste RT-PCR pozitive după vindecare, studiile atestă faptul că pacienții nu mai sunt contagioși după cele 14 zile

Studiul, demarat în august 2020, în București și Cluj, s-a bazat pe folosirea testului de anticorpi IgG anti-Nucleocapsidă – anticorpii specifici bolii. În timp ce faza I a studiului a evaluat răspunsul imun la 43-56 de zile de la primirea rezultatului pozitiv la testarea RT-PCR, faza a II-a examinează gradul de protecție după o perioadă de timp mai mare, de 180 de zile de la depășirea fazei acute a bolii. În faza II a studiului au fost testați doar pacienții care aveau un răspuns imun detectabil la prima testare, pentru a observa evoluția în timp a anticorpilor post COVID.

”Testul serologic implicat folosește chemiluminiscența cu microparticule pentru a detecta prezența anticorpilor de tip IgG specifici infecției cu SARS-CoV-2 – anticorpii IgG anti-Nucleocapsidă. Acești anticorpi sunt produși după faza acută a infecției.”, explică Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.

Cât de protejați mai suntem în mod natural la 6 luni după infecție?

Un studiu derulat în SUA pe parcursul anului trecut releva existența unor cazuri recurent pozitive COVID-19. În ciuda rarității acestor cazuri, posibilitatea s-a dovedit reală la 3 luni de la prima testare RT-PCR.

Studiul REGINA MARIA arată că la jumătate de an, foștii pacienți sunt și mai puțin protejați: doar 47% au mai prezentat anticorpi detectabili. Anterior, faza I evidențiase anticorpi la 79% dintre persoane, la mai puțin de 3 luni de la testarea RT-PCR pozitivă. Nu s-au înregistrat diferențe semnificative între femei și bărbați.

Studiul REGINA MARIA a remarcat faptul că 17% dintre cei vindecați, care au realizat un test RT-PCR după faza acută a bolii, au prezentat rezultate pozitive. Un singur pacient a înregistrat un test RT-PCR pozitiv în contextul apariției de noi simptome sugestive COVID-19. Cazuistica internațională cuprinde puține descrieri care să indice faptul că, în astfel de cazuri, este vorba despre o reinfectare, limitarea certificării acestora fiind impusă de necesitatea secvențierii suplimentare și a integrării într-un context epidemiologic bine documentat.

Simptome persistente după vindecare

44% dintre persoanele din studiul REGINA MARIA au prezentat simptome post vindecare, dintre care cele mai frecvente au fost: tuse, oboseală, lipsa gustului, lipsa mirosului, dificultăți respiratorii, căderea părului, dureri musculare sau insomnii.

Un studiu The Lancet Psychiatry lansat recent anunța sechele neurologice și psihiatrice cu o incidență de 34% a pacienților care au avut COVID-19, în primele 6 luni de la vindecare. Alte studii internaționale confirmă persistența simptomelor post vindecare, în diferite grade de afectare și necesități de reinternare.

59% dintre pacienții cu rezultat de anticorpi detectabili la 180 de zile de la vindecare nu au prezentat simptomatologie persistentă după ieșirea din izolare. Așadar, persistența simptomelor post-COVID nu pare să se coreleze cu persistența anticorpilor IgG detectabili.

”Persoanele care au trecut prin infecția COVID-19 sunt considerate în continuare pacienți, cazuri care trebuie supravegheate și monitorizate individual, pentru că datele pe care le avem în acest moment, și noi, și cazuistica internațională, nu permit încă trasarea unor limite de siguranță certe. Fiecare persoană poate fi afectată în mod diferit, la fel cum fiecare persoană reacționează diferit în lupta cu boala. De aceea, există recomandarea pentru pacienții care au trecut prin infecție de a fi monitorizați post COVID.” explică Nirvana Georgescu, Quality and Patient Safety Director, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA. “Dinamica anticorpilor este de asemenea în continuare în studiu, așadar cea mai bună metodă de protecție suplimentară post-COVID rămâne vaccinarea, alături de practicarea unui stil de viață precaut. ”, completează Nirvana Georgescu.

Numeroase alte studii internaționale au arătat că, după vindecare, pacienții nu mai sunt contagioși, în ciuda unei eventuale persistențe a unor teste RT-PCR pozitive. Excepțiile se înscriu în categoria unor situații specifice, de pacienți imunodependenți sau cu forme severe de boală.

Studiul imunității post-vaccinare demarat de REGINA MARIA, încă în derulare, evidențiază rezultate promițătoare: 80% dintre persoanele care au trecut prin infecție și ulterior s-au vaccinat au prezentat valori ridicate ale anticorpilor protectori.

De asemenea, persoanele cu vârsta peste 50 de ani care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2 au prezentat un titru mediu al anticorpilor dobândiți post-vaccinare semnificativ mai mare decât cel al persoanelor care nu au trecut prin boală.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol