16 octombrie 2021, 21:25

STUDIU. Românii, mulțumiți de relațiile pe care le au, dar și de mediul în care lucrează

Un studiu realizat de Reveal Marketing Research, în luna 2021, arată că peste jumătate dintre români se declară mulţumiţi de relaţiile cu persoanele apropiate (familie, prieteni sau partener), locul de muncă actual şi mediul de lucru.

Doar 10% se declară nemulţumiţi de aceste relaţii.

Diferenţe semnificative sunt înregistrate pe categorii socio – demografice, aprecierea relaţiilor cu familia şi prietenii, numai în funcţie de statutul marital.

Persoanele singure de vârstă mijlocie par să fie mai mulţumite de relaţiile cu familia şi prietenii (63%), comparativ cu tinerii cu educaţie superioară şi venit ridicat (45%).

Satisfacţia faţă de relaţia cu partenerul sau partenera este mai ridicat la categoria tinerilor cu educaţie superioară, cu o pondere de 47% din total.

Românii sunt mulțumiți de mediul în care lucrează, respectiv 70% dintre persoanele cu educaţie şi venit ridicat şi 50% dintre tinerii profesionişti.

La polul opus, cei care se declară nemulţumiţi sunt familiile tradiţionale (36%) şi persoanele singure de vârstă mijlocie (32%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat în perioada februarie – iunie pe un eşantion reprezentantiv naţional (urban şi rural). Marja de eroare este de +/-3%, iar nivelul de încredere se situează la 95%. Interviurile au fost realizate online, pe baza panelului Reveal Marketing Research.

sursa foto: capital.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.