8 decembrie 2024, 18:06

Studiu: Șoarecii ar putea ajuta bărbații cu disfuncție erectilă

Te-ai gândit vreodată cum funcționează erecția penisului, dar nu ai îndrăznit să întrebi? Ei bine, imaginează-ți un burete uscat într-un prezervativ.

Acum, toarnă apă pe burete (acesta este sângele care circulă în interior). Iată rezultatul – ne invită la imaginație ediția internațională a The Conversation.

Acest „burete” din penis este denumit științific corp cavernos. Erecțiile depind de afluxul de sânge și de captarea acestuia. Celulele musculare netede controlează fluxul de sânge din burete și fermitatea lui ulterioară.

„Într-un studiu recent, împreună cu colegul meu am aprofundat rolul fibroblastelor din penis, cele mai abundente celule din penisul uman, despre care, până acum, se știau puține lucruri.

Am descoperit că fibroblastele din penis ajută celulele musculare netede să se relaxeze. Folosind o tehnică prin care facem celulele sensibile la lumină, am putut să activăm fibroblastele prin aplicarea unei lumini puternice albastre, din exterior, pe penisul șoarecilor”, explică Christian Göritz, profesor asociat la Departamentul de Biologie celulară și moleculară de la Institutul Karolinska din Suedia.

Această cercetare dezvăluie un mecanism al controlului erecției penisului și reprezintă o oportunitate de explorare ulterioară, pentru a înțelege și a îmbunătăți sănătatea sexuală.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol