11 iunie 2022, 7:43

SUA renunță la obligativitatea testului COVID pentru turiștii care vin cu avionul

Statele Unite vor renunţa la cerința obligatorie a unui test COVID-19 negativ pentru turiştii care sosesc în ţară cu avionul, a anunţat vineri Casa Albă. Măsura va intra în vigoare începând de duminică, 12 iunie 2022, potrivit presei americane.

În schimb, administraţia americană nu a precizat dacă va menţine obligativitatea de vaccinare anti-COVID-19 pentru străinii nerezidenţi care vin pe teritoriul Statelor Unite, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Confruntându-se cu efectele provocate de apariţia valului de infectări cu Omicron, autorităţile sanitare americane au înăsprit în decembrie 2021 procedurile de testare care permiteau pătrunderea pe teritoriul Statelor Unite. Toţi călătorii cu vârste de peste 2 ani, dacă se îmbarcau într-un avion care urma să decoleze din străinătate cu destinaţia Statele Unite, erau obligaţi să prezinte un test COVID-19 cu rezultat negativ, realizat cu cel mult o zi înainte de decolare, indiferent dacă erau vaccinaţi sau nu împotriva noului coronavirus.

Mai multe ţări, în special în Europa, au renunţat deja la obligativitatea testului COVID-19 realizat înainte de îmbarcare.

Pe de altă parte, în urma unei decizii a justiției americane, și purtarea obligatorie a măştii sanitare a fost anulată în Statele Unite, în luna aprilie, în cazul transportului public şi, mai ales, la bordul avioanelor.

În SUA circulă subvariante Omicron

Ridicarea restricţiilor antiepidemice a fost o cerinţă puternic susţinută de sectorul economic american, mai ales de companiile aeriene, care doresc o revenire cât mai rapidă la situaţia de dinaintea pandemiei.

Statele Unite înregistrează în prezent peste 100.000 de cazuri noi de COVID-19 pe zi, un număr care ar fi în realitate subestimat, potrivit experţilor din domeniul sănătăţii. Creşterea recentă a numărului de cazuri a fost asociată cu apariţia unor subvariante Omicron. Aproximativ 300 de persoane mor în continuare din cauza COVID-19 în fiecare zi în Statele Unite, însă autorităţile sanitare americane subliniază de acum numeroasele tratamente disponibile, inclusiv vaccinurile existente, dar şi antiviralul Paxlovid, în caz de infectare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol