28 aprilie 2024, 13:45

Cinism. Un stat american dă posibilitatea condamnaților la moarte să aleagă între scaunul electric și plutonul de execuție!

Guvernatorul statului Carolina de Sud, Henry McMaster,  a ratificat peste week-end o lege care va permite condamnaților la moarte să aleagă procedura prin care vor fi executați.

Se introduce, astfel, plutonul de execuție pentru a aplica pedeapsa capitală condamnaţilor la moarte, scrie The Guardian.

Culmea, decizia este una economică.

Până acum condamnații aveau de “ales” între scaunul electric și injecția letală, însă lipsa substanțelor pentru cel din urmă procedeu, în ultimii zece ani, a făcut ca aceste lucruri să se schimbe.

Până în prezent, un condamnat la moarte trebuia să aleagă între scaunul electric şi injecţie, ultima opţiune fiind automată dacă refuza să aleagă.

Legea, semnată acum, face ca scaunul electric să fie prima opţiune a unui condamnat la moarte în locul injecţiei letale şi permite formarea unui pluton de execuţie drept a doua opţiune.

Execuţia prin injectare va redeveni opţiunea prioritară atunci când substanţele necesare vor fi disponibile din nou.

Scaunul electric, supranumit „Old Sparky”, nu a mai fost utilizat din 2008, iar ultima execuţie prin injecţie a fost în mai 2011, potrivit Departamentului penitenciarelor de stat şi al mass-media locale.

Carolina de Sud este al patrulea stat american care permite aplicarea pedepsei cu moartea printr-un pluton de execuţie, alături de Mississippi, Oklahoma şi Utah, potrivit Centrului de informare asupra pedepsei cu moartea (DPIC).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol