26 aprilie 2024, 12:56

Succesul Biancăi Andreescu nu a fost o surpriză pentru Simona Halep: „I-am spus că este suficient de puternică să facă pasul la tenisul profesionist”

Simona Halep a felicitat-o pe Bianca Andreescu pentru succesul ei de la Indian Wells.

„Am văzut un rezumat. Am văzut că a jucat foarte bine. Ştiam de acum câţiva ani că este suficient de puternică să înfrunte jucătoare mari, de top. A reuşit o treabă extraordinară şi vreau să o felicit. Are un viitor frumos, deoarece este tânără şi nu se gândeşte la presiune atât de mult pe moment. Cred că că este suficient de puternică să se descurce cu presiunea. Îmi amintesc că ne-am antrenat în Canada, la turneul de acolo, acum doi sau trei ani. Îmi amintesc că i-am spus că este suficient de puternică să facă pasul la tenisul profesionist. Doar ne-am antrenat, aşa că nu am putut vedea prea mult şi nici nu am întâlnit-o ulterior”, a declarat Simona Halep, potrivit digi24.ro.

Simona Halep este impresionată de modul în care tânăra generație evoluează: „Mă simt bătrână. Când văd jucătoare de 17, 18 ani, încep să mă simt bătrână şi nu îmi place asta”.

Simona Halep va evolua, din această săptămână, direct în faza a doua a turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Ea o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Johanna Larsson (Suedia, 79 WTA) și Taylor Townsend (SUA, 96 WTA).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol