Kane Tanaka şi-a sărbătorit sâmbătă ziua de naştere. Din cauza pandemiei, nu şi-a putut vedea familia, aşa că şi-a bucurat sufletul cu o sticlă de Coca Cola. Ar putea părea o reclamă la cunoscuta băutură carbogazoasă, dar nu este.
117 ani şi 261 de zile
Kane Tanaka, care fusese deja recunoscută de către Cartea Recordurilor Guiness drept cea mai bătrână persoană din lume în viață în luna martie a anului trecut, a devenit sâmbătă cea mai bătrână persoană care a trăit vreodată în Japonia după ce a împlinit 117 ani și 261 de zile.
Supercentenara care trăieștie într-un azil din orașul Fukuoka din sud-vestul țării a depășit recordul anterior stabilit de o altă femeie japoneză, Nabi Tajima, care s-a stins din viață în aprilie 2018 la vârsta de 117 ani și 260 de zile, scrie cotidianul Mainichi din Japonia.
Coca Cola şi ciocolată în cinstea aniversării
Tanaka a sărbătorit evenimentul cu o sticlă de Coca Cola, băutura sa favorită, şi nişte ciocolată, și purtând un tricou cu fața ei imprimată pe acesta care i-a fost făcut cadou de familia sa. Nu a ratat ocazia să vorbească plină de entuziasm despre dorinţa sa arzătoare de a vizita Statele Unite.
Eiji Tanaka, nepotul în vârstă de 60 de ani al femeii, a declarat pentru agenția de presă Kyodo că bunica sa se simte bine și că „se bucură de viață în fiecare zi”, în pofida restricțiilor privind vizitele impuse din cauza pandemiei de COVID-19. „Ca familie suntem fericiți și mândri de noul record”, a declarat acesta.
Longevitate la superlativ
Tanaka nu este singura japoneză în viață care a depășit vârsta de 100 de ani. Noi cifre publicate de guvernul nipon zilele trecute arată că numărul japonezilor cu vârsta de 65 de ani și peste a atins un număr record de 36,17 milioane, printre aceștia numărându-se 80.450 de persoane care au cel puțin 100 de ani.
Numărul de centenari a depășit 80.000 pentru prima dată, subliniind provocările financiare și asupra sistemului de sănătate pe care le reprezintă îmbătrânirea rapidă a populației Japoniei, 88% dintre persoanele care au depășit vârsta de 100 de ani fiind femei, potrivit ministerului japonez al Sănătății.
Record
Spre comparație, în 1963, când a fost realizat prima dată sondajul, numărul japonezilor care împliniseră 100 de ani se situa la doar 153. Numărul persoanelor care au depășit vârsta de 64 de ani reprezintă acum 28,7% din totalul populației Japoniei, cel mai mare procent la nivel mondial, autoritățile japoneze estimând că acesta va ajunge la 35% până în 2040.
Concurenţă pentru franţuzoaică
Tanaka, care nu se poate întâlni cu rudele din cauza restricțiilor impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, își petrece timpul jucându-se jocuri de societate cu ceilalți rezidenți de la azilul de bătrâni, potrivit relatărilor din presa japoneză.
Titlul de cea mai vârstnică persoană în viaţă face acum obiectul unei verificări după decesul lui Masazo Nonaka (Japonia) la 20 ianuarie 2019 la vârsta de 113 ani şi 179 de zile. Informaţii detaliate vor fi anunţate odată cu confirmarea unui nou deţinător al recordului, precizează Cartea Recordurilor.
Bărbatul cel mai longeviv din toate timpurile este Jiroemon Kimura, tot din Japonia, născut la 19 aprilie 1897 şi decedat la vârsta de 116 ani şi 54 de zile, la 12 iunie 2013.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol