26 aprilie 2024, 21:57

Suspiciuni de coronavirus în Senat și Guvern

O analiză epidemiologică este în desfășurare la Palatul Victoria în legătură cu femeia de 42 de ani din București confirmată cu coronavirus.

În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României. Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia.”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Gabriela Firea, a declarat că ar fi vorba despre o femeia care făcea mâncare pentru angajații Guvernului.

Este suspect baiatul unei doamne bucatarese de la Guvernul Romaniei. Va dati seama ce impact. Pentru ca doamna bucatareasa a fost in bucatarie, nu cred ca a avut mijloace de protectie decat cele normale, nu ceva special si a pregatit mancarea pentru angajatii Guvernului si pentru demnitari„, a spus Gabriela Firea, conform ziare.com.

Angajații Comisiei pentru Învățământ din Senat au fost trimiși acasă, după ce soțul unei angajate de la comisie a avut contact cu o persoană depistată pozitiv pentru coronavirus. Comisia și-a suspendat activitatea din această săptămână, mai scrie digi24.ro.

În Bucureşti sunt două cazuri de coronavirus, o femeie de 42 de ani şi un bărbat de 49 de ani.

sursa foto: etleboro.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol