19 martie 2024, 11:32

Susținător de-ai lui Trump, rapperul Kanye West a anunțat că va candida la Președinția Statelor Unite

Rapperul american Kanye West, un susținător înfocat de-ai președintelui american Donald Trump, a anunţat sâmbătă pe Twitter că va candida la scrutinul prezidenţial din SUA din noiembrie, informează Reuters.

„Acum trebuie să îndeplinim promisiunea Americii, având încredere în Dumnezeu, unindu-ne viziunile şi construindu-ne un viitor. Candidez la funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a scris West pe Twitter chiar de Ziua Independenţei SUA, sub hashtag-ul #2020VISION.

În 2018, West, unul dintre puţinii artişti cunoscuţi care l-a susţinut făţiş pe actualul preşedinte Donald Trump, a anunţat că ia distanţă faţă de politică. Iar aceasta, la doar câteva săptămâni după ce fusese văzut purtând o şapcă cu mesajul ‘Make America Great Again’, sloganul din prima campanie electorală a lui Trump, şi după ce îşi declarase dragostea faţă de preşedintele republican într-o neobişnuită întâlnire în Biroul Oval unde a fost însoţit de nu mai puţin faimoasa sa soţie, Kim Kardashian West.

După vizita de la Casa Albă, West a declarat că a înţeles că a fost folosit să transmită mesaje în care nu credea şi a adăugat că se va distanţa de politică şi se va concentra exclusiv pe creaţie.

Nu este prima dată când West, cel mai bine plătit artist în 2020 potrivit revistei Forbes, anunţă că va candida la Preşedinţia SUA. A făcut-o în 2015, când a acceptat Michael Jackson Video Vanguard Award, în cadrul MTV Video Music Awards. Ulterior, a spus că se gândeşte serios să candideze, dar abia în 2024.

Muzician şi om de afaceri, West, în vârstă de 43 de ani, este cunoscut pentru declaraţiile sale excentrice. Potrivit Reuters, la o reuniune care a avut loc în octombrie 2018, West a pronunţat un discurs incoerent şi presărat cu obscenităţi, în care a vorbit despre universuri alternative şi despre faptul că a fost diagnosticat cu tulburare bipolară, susţinând însă că de fapt problema pe care o are este că nu doarme suficient.

Miliardarul Elon Musk, cofondator şi director executiv al Tesla şi totodată o celebritate cunoscută la rândul său pentru izbucnirile excentrice, şi-a anunţat sprijinul pentru West tot printr-o postare pe Twitter. „Ai deplina mea susţinere!”, a scris Musk.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol