6 mai 2024, 5:57

Tabere de schi pentru elevi în Poiana Brașov

Poiana Brașov este în această perioadă gazda mai multor tabere pentru copii, având în vedere că mulți elevi din țară au intrat în „vacanța de schi”.

Astfel, multe agenții de turism și asociații ale instructorilor de schi din țară s-au întrecut în a oferi copiilor activități de relaxare și inițiere în acest sport.

„De la final de noiembrie, în Poiana Brașov a fost zăpadă și încă se menține, deci avem norocul unui sezon în care, cel puțin în partea de sus, avem zăpadă bunicică. Avem tabere de schi atât în Poiana Brașov, cât și în Austria. Au totul inclus: transportul, cazarea, mesele, cursurile de schi, activitățile de după. Încercăm să le umple programul cât mai mult cu activități educative și după partea de schi: jocuri, concursuri, ateliere de echipat, învață cum să se încalțe corect la bocanci, cum să se îmbrace pentru ziua următoare, astfel încât să aibă cât mai multe cunoștințe despre domeniul acesta”, a explicat Luciana Laudoniu, monitor de schi din cadrul unei agenții de turism activ, la Radio România Brașov.

Prețurile pentru o astfel de experiență în Poiana Brașov, cu 5 zile petrecute pe pârtie, pornesc de la 1.600 de lei și pot depăși 3.000 de lei, în funcție de tipul de cazare și de costurile suplimentare, cum ar fi închirierea echipamentului de schi și contravaloarea transportului pe cablu.

Reamintim că, potrivit structurii anului școlar curent și planificării oficiale a perioadelor de vacanță mobile, vacanța de schi, care durează o săptămână, se desfășoară în perioade diferite pentru fiecare județ, între 12 februarie – 3 martie, în funcție de intervalul hotărât de inspectoratele școlare.

Foto: Radio România Brașov


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol