25 aprilie 2024, 10:04

Tablou de toamnă, realizat cu o dronă. Transalpina, cea mai înaltă șosea din România

Transalpina este cel mai înalt drum din România care străbate Munţii Parâng din Carpaţii Meridionali.

Imagini de senzație au fost filmate cu o dronă de către Alexandru Buduran. Filmarea a fost realizată înainte ca Transalpina să fie închisă circulaţiei, anunță adevărul.ro.

Istoria drumului

Construcţia Transalpinei a fost începută de legiunile romane și a fost construită pentru cucerirea Sarmisegetuzei. A fost folosită ca rută de transhumanţă pentru ciobani.

Transalpina a primit și numele de „Drumul Regelui” în cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când nemţii au început să-l pietruiască, din regiuni strategice, apoi Regele Carol al II-lea a cerut reabilitarea pentru transportarea artileriei prin munţi.

Anul acesta, Transalpina s-a închis de pe data de 29 octombrie din cauza vremii.

Toamna pe TRANSALPINA

Transalpina – DN67CDrum din RomâniaDescriere Transalpina : este un drum național din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele. Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii. Lungime: 148 kmConstruire: 1939Lungime totală: 148,2 kmUnități administrative traversate: Gorj, Vâlcea, Sibiu, AlbaComune traversate: GJ: Bengești-Ciocadia; VL: Voineasa; SB: Jina; AB: Comuna Șugag, Alba, SăscioriPrincipalele orașe: Novaci, Sebeș#Transalpina #Romania

Gepostet von Statiunea Voineasa am Montag, 28. Oktober 2019

sursa foto: antena3.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol