17 aprilie 2024, 0:33

Țara care va începe în ianuarie studii clinice pentru vaccinuri, în care voluntarii vor fi infectați deliberat cu virusul SARS-CoV-2

În ianuarie  vor începe studii clinice “challenge”, în care voluntarii vor fi infectați deliberat cu virusul SARS-CoV-2 pentru a ajuta la accelerarea dezvoltării de vaccinuri anti-Covid-19 cât mai eficiente. Este vorba despre Marea Britanie, iar studiul “challenge” urmează să fie organizat între ianuarie și mai 2021.

Studiul, finanțat de Guvern

Marți, guvernul de la Londra a anunțat că va finanța studiul cu 33,6 milioane lire sterline, care va fi organizat în parteneriat de către Imperial College London, compania specializată în studii clinice și de laborator hVIVO și Royal Free London NHS Foundation Trust, scrie The Guardian.

Totuși, pentru începerea efectivă a studiului este nevoie de aprobarea autorităților de reglementare. Toate studiile clinice organizate în Marea Britanie trebuie aprobate de Agenția de Reglementare în domeniul Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA) – echivalentul ANMDMR din România, scrie 360medical.ro.

Doză controlată de virus

Potrivit hVIVO, în prima fază a studiului, voluntarii vor fi expuși unor doze controlate de virus SARS-CoV-2 pentru ca oamenii de știință să identifice doza virală cea mai mică necesară pentru a cauza o infecție la oameni.

Toți voluntarii sunt tineri sănătoși, cu vârsta între 18 și 30 de ani, pentru a reduce la minimum riscul pentru sănătatea lor. În prima fază a studiului vor fi incluși până la 90 de voluntari.

În industria farmaceutică au existat în ultimele luni discuții despre posibilitatea de a infecta deliberat cu noul coronavirus voluntari vaccinați pentru a testa vaccinurile, dacă vor exista suficienți voluntari și dacă autoritățile de reglementare vor aproba astfel de studii clinice.

Proiectul a fost anunțat în urmă cu o lună de publicația Financial Times.

Sursa foto: mexicobusiness.news


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol