4 mai 2024, 6:29

Țara Galilor limitează viteza mașinilor în localități la 32 km/h

Țara Galilor a redus, începând de duminică, limita de viteză în zonele locuite la 32 km/h.

Autoritățile susțin că măsura va scădea numărul deceselor înregistrate în accidente rutiere, dar și zgomotul. În plus, strategia ar urma să încurajeze oamenii să meargă pe jos sau cu bicicleta, potrivit BBC.

Organizația Națiunilor Unite, activiștii de mediu și cei pentru siguranță rutieră au susținut această schimbare, dar politicienii de opoziție au declarat-o drept „război împotriva șoferilor”.

Criticii au invocat și costurile economice ridicate ale călătoriilor prelungite de măsură. Liderul Camerei Comunelor a guvernului britanic, Penny Mordaunt, a calificat măsura drept „nebunească”.

Miniștrii galezi au replicat că impactul asupra duratei de călătorie va fi unul „mic”, șoferii prelungindu-și drumul, în medie, cu un minut.

Noua lege va modifica limita de viteză pe aproape 35% din drumurile din Țara Galilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol