30 aprilie 2024, 16:44

Târgul de Primăvară redeschide Domeniul Regal de la Săvârșin

Domeniul Regal Săvârșin iși redeschide porțile pentru noul sezon turistic din data de 27 aprilie.

Târgul de Primăvară va marca redeschiderea pentru vizitatori a Domeniului Regal de la Săvârșin, singura reședință din țară a Familiei Regale.

Târgul de Primăvară se va desfășira timp de două zile în partea de nord-est a parcului. Intrarea la târgul dedicat satului românesc se face printr-o poartă separată, de la intersecția DN7 cu drumul comunal spre Troaș, și este liberă.

Potrivit Radio România Timișoara, intrarea la târgul dedicat satului românesc se va face printr-o poartă separată, de la intersecția DN7 cu drumul comunal spre Troaș, și este liberă.

În prima zi se va desfășura o conferință susținută de cunoscutul preot ortodox Constantin Necula și vor concerta Ducu Bertzu, Narcisa Suciu și Anasamblul de dansuri Bagrinul. În cea de-a doua zi, vor concerta Florin Chilian, Vasile Șeicaru, Romulus Cipariu și Ansamblul folcloric Crișana.

Echipele Fundației Colecția Regală și partenerii organizației lucrează la pregătirea parcului și a clădirilor vizitate de public, transmite Familia Regală.

Folosit în mod curent de către membrii Familie Regale, Castelul nu este deschis publicului.

Pot fi vizitate Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai I, Casa Ceaiului, magazinul de suveniruri și parcul care înconjoară castelul. În parc pot fi vizitate Grădina Ascunsă, Micul Pavilion, Aleea Lungă, Grădina Toscană, Aleea Stejarilor Bătrâni și lacul cu insulă și debarcader.

Parcul Regal a fost creat începând cu anul 1816, iar pe cele aproape 20 de hectare există încă 12 stejari cu vârste de peste 300 de ani. Cel mai vechi arbore al parcului, Stejarul Forray, a fost plantat în anul 1650.

Pentru a vizita muzeele și domeniul cu parc, prețul unui bilet este de 30 de lei, iar copiii, studenții și pensionarii plătesc 15 lei.

Foto: Facebook | Familia Regală


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol