2 decembrie 2020, 18:10

Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, începând de vineri la Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 23, până duminică, 25 octombrie 2020, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție.

Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”, notează muzeul într-un comunicat despre eveniment.

Târgul de Sânmedru – o imagine vie despre gospodăria țărănească

”Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane”, se mai arată în comunicat.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
– piese de costum țărănesc,
– țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
– icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
– mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
– ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
– furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
– felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
– publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

Alături de anticari, Galeria de Artă Țărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedeie și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri.

Vizitatorii sunt invitați, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Publicul vizitator va avea parte de prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.