19 ianuarie 2021, 19:20

Teatrul Odeon.  Spectacol de lectură cu Rodica Mandache     

Pandemia a trecut teatrele pe online. Teatrul Odeon vă oferă un spectacol de lectură, cu totul special. Amor Mundi vine în cadrul  proiectului European FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE, sâmbătă, 21 noiembrie, ora 19.00.

Protejarea celor mai vulnerabili justifică folosirea violenței? Se întreabă o profesoară care se confruntă cu o dilemă morală la finalul unei lungi cariere.

Aurelia, o profesoară cu multă experiență, este pe cale să se pensioneze. Cu toate acestea, tocmai când sosește momentul în care putea să nu mai lucreze și să se odihnească, este confruntată cu o situație în clasă: o fată o intimidează pe alta și, pentru a o proteja pe cea mai vulnerabilă, profesoara ajunge să o lovească pe cea care comite „bullying-ul”.

Într-adevăr, ea crede că a făcut un lucru bun, deși este conștientă de faptul că nimic nu justifică un act de violență împotriva copiilor.

A făcut ceea ce trebuie sau nu?

De fapt, ajunge să o obsedeze această dilemă până într-acolo încât ajunge să pună la îndoială valorile și principiile care i-au condus viața și practica profesiei sale.

A fost concediată, iar acum, aflată acasă, suferind de o boală degenerativă care o face să își piardă vederea, este înconjurată atât de întuneric fizic, cât și moral. Doar tânără profesoară care o vizitează și nepoata ei sunt cele care o vor conecta la o realitate care îi este din ce în ce mai străină.

Amor Mundi, de  Victoria Szpunberg, este un spectacol în regia lui Radu Apostol care îi are în distribuție pe Rodica Mandache, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter și copilul Andreea Tănase.

Acest spectacol de lectură va fi disponibil în pagina de Facebook a teatrului și pe canalul propriu de YouTube până pe 22 noiembrie, ora 00:00.

Foto: Revista Tango


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.