21 iunie 2024, 6:40

Teroriști Hamas, suspectață că plănuiau atacuri în Europa. În Germania, Olanda și Danemarca au fost operate arestări

Mai mulți membri ai Hamas și persoane suspectate de planificarea unor atacuri teroriste în Europa au fost arestate joi în Germania, Danemarca și Olanda, relatează Reuters.

Procurorii germani au anunțat într-un comunicat că patru membri ai grupării teroriste Hamas au fost reţinuţi sub suspiciunea de a plănui atacuri împotriva unor instituţii evreieşti din Europa, anunțul venind după ce poliţia daneză declarase mai devreme în cursul zilei de joi că trei persoane au fost arestate în Danemarca şi una în Olanda sub suspiciunea de a pregăti un atac terorist.

Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi la Berlin, iar un altul a fost reţinut în Olanda, potrivit procurorilor germani.

Nazih R, cetăţean olandez, a fost arestat de poliţie la Rotterdam, în timp ce Abdelhamid Al A şi Ibrahim El-R, de origine libaneză, precum şi Mohamed B, cetăţean egiptean, au fost arestaţi în capitala germană, au precizat aceştia.

Toţi cei patru au fost membri de lungă durată ai Hamas, având legături strânse cu conducerea aripii militare a grupării, au precizat procurorii. Abdelhamid Al A fusese însărcinat de liderii Hamas din Liban cu aprovizionarea cu arme.

Hamas plănuia atacuri împotriva evreilor în Germania

Armele urmau să fie duse la Berlin şi ţinute la îndemână pentru potenţiale atacuri teroriste împotriva instituţiilor evreieşti, au declarat procurorii.

„În urma atacurilor teribile ale Hamas asupra populaţiei israeliene, atacurile împotriva evreilor din instituţiile evreieşti s-au înmulţit şi în ţara noastră în ultimele săptămâni”, a declarat ministrul german al justiţiei, Marco Buschmann, într-un comunicat referitor la suspecţii reţinuţi.

„Prin urmare, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne asigura că evreii din ţara noastră nu trebuie să se teamă din nou pentru siguranţa lor”, a mai spus el.

Autorităţile europene au avertizat deja în legătură cu un risc crescut de atacuri din partea islamiştilor radicalizaţi de războiul dintre Israel şi Hamas.

Atac terorist, dejucat în Danemarca

Pe de altă parte, tot joi, poliţia de la Copenhaga a anunţat că trei persoane au fost arestate în Danemarca şi una în Olanda sub suspiciunea de a pregăti un atac terorist. Nu se ştie dacă aceste arestări au legătură cu reţinerea membrilor Hamas din Germania, dar poliţia daneză a precizat că aceste acţiuni au fost întreprinse în urma unui efort coordonat al poliţiei transfrontaliere.

Nu s-a spus încă ce motivaţii aveau suspecţii sau dacă au legătură cu militantismul islamist sau cu grupuri de extremă dreapta. Serviciul danez de securitate şi informaţii, PET, a declarat în august că ameninţarea la adresa Danemarcei s-a intensificat după ce activiştii anti-islam au ars mai multe exemplare ale Coranului în timpul verii.

„Ancheta a arătat că o reţea de persoane a pregătit un act terorist”, a declarat Flemming Drejer, comisar-şef al PET, într-o conferinţă de presă susţinută la Copenhaga. „Arestările şi raidurile pe care le efectuăm astăzi se bazează pe o investigaţie intensivă pe care PET a desfăşurat-o în strânsă cooperare cu partenerii noştri din străinătate”, a adăugat el.

Poliţia daneză a declarat că raidurile sunt în curs de desfăşurare în întreaga ţară şi că au fost efectuate într-un stadiu incipient al anchetei. Reţeaua avea legături atât cu crima organizată din Danemarca, cât şi din străinătate, inclusiv cu o bandă numită Loyal To Familia, sau LTF, a declarat Drejer, dar a refuzat să ofere detalii despre posibilele motive.

Poliţia a declarat că îşi va spori prezenţa publică în zilele următoare, în special în Copenhaga şi în jurul localităţilor cu comunităţi evreieşti. Comunitatea evreiască din Danemarca a declarat că a fost informată înaintea publicului cu privire la raiduri, dar că nu are cunoştinţă despre ameninţări concrete la adresa unor obiective evreieşti.

Premierul danez sugerează că teroriști islamiști ar fi fost în spatele complotului

„Acest lucru este extrem de grav”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen pentru agenţia de presă Ritzau la o întâlnire cu liderii UE la Bruxelles. „Este desigur – în legătură cu Israelul şi Gaza – complet inacceptabil ca cineva să aducă un conflict din altă parte a lumii în societatea daneză”, a spus ea.

„De câţiva ani încoace, am văzut că există oameni care trăiesc în Danemarca şi care nu ne doresc binele. Care sunt împotriva libertăţii noastre şi care sunt împotriva societăţii daneze, cu tot ceea ce implică aceasta”, a comentat Frederiksen.

Serviciul PET avertizează de mai bine de un deceniu în privinţa unor potenţiale atacuri. Poliţia a declarat că a menţinut neschimbat nivelul de alertă teroristă la 4 pe o scară de la 1 la 5, reflectând o ameninţare „semnificativă”.

Cei trei arestaţi în Danemarca vor fi inculpaţi în temeiul clauzei privind terorismul din Codul penal şi vor fi aduşi în faţa unui judecător pentru un interogatoriu preliminar, a precizat poliţia.

Poliţia olandeză a anunţat, la rândul său, că un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost arestat joi la Rotterdam, la cererea autorităţilor germane, în cadrul unei anchete danezo-germane.

Coordonatorul naţional olandez pentru combaterea terorismului şi securitate (NCTV) a ridicat săptămâna aceasta nivelul de ameninţare al ţării la 4, adică „substanţial”, pe scara sa cu 5 trepte, invocând conflictul dintre Israel şi Hamas.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol