17 iunie 2021, 10:37

Ți-e dor de cineva? Azi este Ziua Dorului, o inițiativă a trupei Vunk VIDEO

Dor. Un cuvânt pe care nouă, românilor, ne place să credem că nu are echivalent în lume. O simțire puternică, la granița dintre durere și plăcere, un pic greu de descris, dar lesne de simțit. Ție ți-e dor de cineva? Ți-a fost dor, până să simți că nu mai ai aer? Cel mai probabil ți s-a întâmplat și ți se va întâmpla.

Dorul este un sentiment care exprimă o dorință puternică de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emoțională preferată.
Cuvântul are origine în latină populară dolus – a durea.

Din anul 2015, românii sărbătoresc, în fiecare an pe data de 13 mai, Ziua Dorului.

Inițiativa le-a aparținut celor din trupa Vunk, care și-au dorit să dedice această zi tuturor celor care simt dorul: dor de casă, dor de copilărie, dor de cei dragi.

Ne plângem că ne e dor de cineva sau de ceva, iar de la a recunoaşte acest lucru şi până la a face ceva în acest sens este cale lungă. Deseori, spunem că ne e dor de părinţi, dar cu greu ne găsim timp să îi sunăm”, spunea Cornel Ilie, vocalistul trupei Vunk.

Deseori, spunem că ne e dor de locurile copilăriei, dar rareori ne facem timp ca să mergem acolo.Plecând de la acest lucru şi de la faptul că spunem deseori că sărbătorim tot felul de zile care nu ne aparţin, am zis să propunem românilor Ziua Dorului, o zi în care să luăm atitudine în ceea ce priveşte acest sentiment”, a mai menționat acesta.

Pentru a celebra această zi, membrii trupei Vunk au lansat, în 2015, un clip, de 3 minute şi o pagină de Facebook.

Nu ne-am propus să facem ceva anume. Fiecare va face ceea ce simte pe data de 13 mai. Pe pagina de Facebook creată special pentru această ocazie invităm pe toată lumea să lase un mesaj de dor pentru cineva. Toţi cei care vor dori să sărbătorească Ziua Internaţională a Dorului şi să transmită un mesaj celor dragi vor putea folosi pe retelele de socializare hashtag-urile #ZiuaDorului şi #DorulMeu”, a mai spus atunci Cornel Ilie.

Iniţiativa Zilei Internaţionale a Dorului aparţine Oraşului Minunilor, o mişcare socială iniţiată în 2014 de trupa Vunk.

Pentru a marca Ziua Dorului, în anul 2019, Vunk a lansat melodia „Mi-e dor de tine”, o baladă, o recunoaștere și o acceptare a unui sentiment puternic.

“Dorul este o emoție pe care o trăim des – ne e dor aproape zilnic de oameni, de locuri, de arome, de perioade din viață care au trecut. Mai mult, ne e dor de cum ne simțeam noi lângă o persoană specială sau într-o situație care a mișcat ceva în noi. De aici și ideea de zi dedicată Dorului. Este important să ne acceptăm emoțiile și să le împărtășim către cei dragi, chiar dacă poate fi o ipostază vulnerabilă. Ziua Dorului este un îndemn de a ne muta atenția pe lucrurile frumoase, pe ceea ce iubim la cineva. Este ziua cu cei mai mulți “pacienți” – Cornel Ilie.

Este al șaptelea an în care se serbează Ziua Dorului, o zi în care oamenii postează în social media mesaje emoționante, radiourile fac playlist-uri cu melodii dedicate, iar brand-urile vin cu oferte speciale.

În trecut, 147 de ambasaDORi, 38 de companii și branduri și milioane de oameni au postat despre Ziua Dorului sub #ziuadorului.

Ce este dorul

Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal, iar orice persoană care este atașată de o altă persoană, trăiește acest sentiment.

Oamenii pot exprima mai multe tipuri de dor, printre care enumerăm:

  • dorul provenit din atașament;
  • dorul din cauze romantice;
  • dorul de țară.

Spre deosebire de alte națiuni, românii sunt singurii care pot exprima acest amalgam de emoții printr-un cuvânt.

„Mi-e dor!” e una dintre puținele expresii lingvistice care e folosită uzual și frecvent în toate părțile țării.

S-a încercat traducerea expresiei, însă cea mai apropiată sintagmă pentru a exprima sentimentul de dor este „Îmi lipsești!”.

Sursa foto: Billy WilliamsUnsplash


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.