15 iunie 2022, 15:31

TIFF se poate petrece și în familie: jocuri și ateliere tematice pentru copii și părinți și spectacole în aer liber, în Parcul Poligon din Florești

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

Parcul Poligon din Florești devine anul acesta gazda TIFF în familie – o serie de evenimente cu acces gratuit, în cadrul cărora cei mici sunt invitați să exploreze natura, să-și creeze propriile jucării, să se împrietenească cu animalele, să învețe să gătească sau să combată bullying-ul, prin intermediul unor activități distractive și deopotrivă educative.

Spațiul va fi deschis publicului în fiecare zi de festival – de luni până vineri, între orele 15:00 și 18:00, iar în weekend, în intervalul orar 10:00-17:00.

Programul complet al atelierelor tematice poate fi consultat pe site-ul festivalului.

Simulator de ski, tir, tiroliană

Sâmbătă și duminică, în primul weekend de festival, atmosfera din Parcul Poligon din Florești va fi animată, încă de la primele ore ale dimineții, de activitățile sportive puse la cale de Napoca Trio. Sub îndrumarea lor, cei mici vor experimenta simulatorul de ski, vor face tir cu arcul și vor avea parte de o adevărată aventură cu tiroliana. Alături de partenerii de la Bistro 1, copiii își vor testa calitățile de bucătari, pregătind cu mâinile lor gustări sănătoase, iar în spațiul dedicat workshop-urilor creative, vor țese covorașe din hârtie, își vor realiza propriile zmeie și vor face baloane gigantice de săpun.

Distracția va continua în Orășelul Surprizelor LIDL, iar cei pasionați de natură vor explora pădurea din apropiere, într-un tur ghidat organizat de un biolog invitat, în timp ce iubitorii de știință vor lua parte la experimente chimice spectaculoase. Programul ambelor zile include spectacole în aer liber, susținute de Magic Puppet și Andreea’s Animation Theater Playground, dar și ateliere de meșteșuguri vechi și sesiuni de interacțiuni cu animalele.

Alte activități

Luni, pe 20 iunie,  Ne împrietenim printr-o serie de ateliere creative, activități cu și despre animale, întâlniri cu reprezentanții Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca discuții care-i vor învăța pe cei mici să gestioneze situațiile de bullying.

Marți, pe 21 iunie, Descoperim natura explorând bio-diversitatea pădurii, interacționând cu animalele și plantând primele plante în ghiveci, sub îndrumarea celor de la Crearium.

Miercuri, pe 22 iunie, în ziua dedicată carierei, Alegem meserii, iar cu această ocazie, cei mici vor avea șansa de a deveni aviatori pentru o zi și vor îi vor întâlni pe reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. În aceeași zi, copii sunt invitați să viziteze Biblioteca vie, locul în care vor interacționa cu specialiști din film, profesioniști din domeniul medical, profesori, bucătari și exploratori.

Joi, pe 23 iunie, Facem sport, iar parcul se va transforma într-un imens teren de joc și joacă, unde toți cei prezenți vor participa la jocuri de echipă și vor învăța să-și mențină poziția corectă, îndrumați de un terapeut de la Regina Maria. În aceeași zi, campionii de la Knights of Transylvania vor oferi un show extraordinar de Cheerleading.

Vineri, în ultima zi tematică, Ajutăm planeta, așa că sustenabilitatea va fi cuvântul-cheie. Alături de Ecomind și Capace cu suflet, cei mici vor învăța să recicleze în mod creativ. În ultimele două zile de festival, experiența TIFF în familie va continua atât pentru cei mici, cât și pentru părinți, cu atmosferă de vacanță și zeci de jocuri distractive, cursuri de prim ajutor, activități creative puse la cale de Persil, un atelier de animație stop-motion oferit de Komiti Creative Studio și multe alte surprize.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol