19 aprilie 2024, 6:26

Timișoara, orașul premierelor. 134 de ani de iluminat stradal

Astăzi se împlinesc 134 de ani de când timișorenii au renunțat  la lumina boemă a felinarelor stradale, în favoarea becurilor incandescente, care transformau într-unul Timișoara într-unul dintre cele mai privilegiate orașe ale Europei. 

La 12 noiembrie 1884, pentru a asigura protecţia cetăţenilor, în oraşul de pe Bega a fost pus în funcţiune un sistem de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi, o performanţă realizată în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Company Ltd.”, cu sediul la Viena.

Astfel, Timişoara devenea primul oraş din Europa cu străzi iluminate electric din secolul al XIX-lea.

Sursă Foto: 9am.ro

Din acest motiv, orașul a devenit mult mai sigur pe timp de noapte, deoarece până și cele mai înguste străduțe beneficiau de iluminat stradat. Presa românească a vremii menționa: „Lumina lămpii electrice este puternică şi întrece de departe pe cea a flăcării cu gaz; lumina este de tot blândă, aproape identică cu luciul lunei, nu numai că nu conturbă vederea ochiului, ci şi o îndulceşte oarecum“. („Luminătorul“, nr. 76/22 sept. – 4 oct. 1884)

Cu toate acestea, iluminatul stradal nu este singura premieră națională cu care se pot lăuda timișorenii. Tot în acest oraș apare pentru prima dată tramvaiul tras de cai sau prima stradă asfaltată din România.

Sursă Foto: descopera.ro

 

În domeniul transportului în comun în România, Banatul a înregistrat numeroase premiere. După prima linie de cale ferată, prima gară, primul tramvai tras de cai şi a doua linie de tramvai electric din România, tot în Banat a fost introdus, pentru prima dată la noi în ţară, troleibuzul. Se întâmpla la Timişoara, în toamna anului 1942. Mai mult decât atât, în Timișoara mai pote fi găsită și biblioteca lui Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din imperiul habsburgic, din regatul Ungariei şi din teritoriile româneşti sau prima reţea de infochioşcuri din România, realizată de primăria Timişoara.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol