26 aprilie 2024, 15:45

Tinerii români, preocupați de mediu. România participă la cea mai mare grevă de pe glob

Cea mai mare grevă de pe glob va fi vineri, 20 septembrie 2019.

Schimbările climatice au devenit o problemă din ce în ce mai mare. Adolescenta Greta Thunberg este o activistă suedeză care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice. Aceasta a organizat manifestații săptămânale la rubrica „Vineri pentru viitor” în ultimul an, chemând liderii mondiali să își intensifice eforturile împotriva încălzirii globale. Mulți care i-au urmat intenția sunt studenți, dar mișcarea s-a răspândit la grupurile societății civile.

La București, protestul va avea loc, potrivit #CLIMATESTRIKE IN BUCHAREST, vineri la ora 16:00 în Parcul Cișmigiu.

Organizatorii din România ai acestui protest sunt Fridays for Future Romania, Greenpeace Romania și Climate Strike Romania. „Vom mărșălui din zona Parcul Cișmigiu (parc pe care autoritățile locale doresc să-l ‘reabiliteze’ prin pavarea unor spații verzi, tăierea a zeci de arbori, dar și creșterea numărului de magazine din parc) până la Ministerul Mediului (un minister pasiv în fața problemelor de mediu care pun în pericol viitorul nostru ca specie)”, au anunțat aceștia în anunțul evenimentului creat pe Facebook, arată edupedu.ro.

Pe 14 septembrie, organizatorii anunțau că s-au înscris la protest 53 de școli din cele 6.200 de școli câte sunt în România.

sursa foto: g4media.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol