29 martie 2024, 14:32

Tintin, personajul de BD, prins la mijloc între patrimoniu și drept de autor

Pasionații benzilor desenate îl cunosc pe Tintin, celebrul detectiv, însoțit mereu de câine său, Milou, creația artistului belgian Hergé. Ei bine, într-un caz recent, unui desenator francez i s-au oferit despăgubiri pentru că a fost acuzat pe nedrept de încălcarea dreptului de autor și denigrare. Practic, autorul l-a folosit pe Tintin într-o serie de picturi în care acesta pare romantic, alături de figuri feminine din perioada pin-up.

Editura Moulinsart, moștenitoarea dreptului de autor asupra operei cu Tintin, trebuie să-i plătească lui Xavier Marabout zece mii de euro despăgubiri și 20.000 de euro taxe legale.

Dincolo de această decizie istorică, editura este acuzată că ține ghearele prea strânse asupra lui Tintin, o figură emblematică, ce face parte din patrimoniul belgian, dar și mondial. De multe ori, instituția a fost criticată din cauză că sare imediat cu procese de fiecare dată când cineva face, de exemplu, o parodie, așa cum a făcut artistul francez.

Tintin, care, în benzile desenate publicate zeci de ani la rândul, a mers peste tot, a făcut totul și merită să fie lăudat și criticat pentru opiniile creatorului său și pentru propriile sale acțiuni. El este un material potențial inepuizabil și formidabil de maleabil, deoarece personajul aparent neted îi permite să fie pus în situații multiple. Artiștii au tot dreptul să se bucure de moștenirea detectivului, inclusiv să creeze opere noi pe baza figurii lui Tintin sau să parodieze personajul.

Foto: Xavier Marabout (via Libération)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol