25 aprilie 2024, 12:31

Toamna-i pe fugă! Patru festivaluri la care te poți bucura de anotimpul recoltelor

Chiar dacă vara s-a terminat, acest lucru nu ar trebui să îi întristeze pe iubitorii de festivaluri, căci există soluții. Toamna aceasta se anunță a fi una plină de târguri și festivaluri care mai de care mai interesante, menite să te scoată din casă.

Cum acest anotimp este destinat în mare parte artiștilor melancolici și a boemilor care tind să creeze și să se inspire din tot ce-i înconjoară și activitățile din această perioadă le sunt destinate. Vorbim de festivaluri de film, fotografie și arte vizuale, dar și festivaluri de muzică și nelipsitele târguri de iarnă. Nu ne mai lungim și trecem în revistă cele mai importante festivaluri din toamna aceasta și te lăsăm pe tine să decizi la care vrei să participi.

Bucharest Photofest

Fiind catalogat drept cel mai important festival internațional de fotografie al Capitalei, acesta va avea loc în perioada 1 și 12 octombrie, subiectele principale ale ediției fiind Libertatea și Expresia.

Organizatorii evenimentului promit să surprindă și de data aceasta participanții cu fotografii uimitoare, promovând artiști din diferite zone ale fotografiei, dar și ale țării.

Sursă Foto: .iqads.ro

Astra Film Festival Sibiu

Unul dintre festivalurile de film documentare ce își propune să promoveze materialele creative ale regizorilor și artiștilor din partea centrală și estică a Europei. Anul acesta va avea loc la Sibiu, în perioada 14 și 20, fiind și cea de-a 26 ediție, în care va fi prezentată o selecție a celor mai bune și recente 126 de filme produse în 45 de tari ale lumii.

Sursă Foto: astrafilm.ro

 Les Films de Cannes à Bucarest

La ediția din 2019 a festivalului Les films de Cannes à Bucarest se va desfășura între 18 si 27 octombrie, acolo unde vor participa titanii cinematografiei mondiale, fiind un motiv în plus de a participa. Anul acesta selecția de la Cannes își propune să înbine atât prestațiile noilor talente, cu nume consacrate ale cinematografiei europene cu producții noi și excitante de pe continentul asiatic și, desigur, cu mult așteptatele filme americane, anunță blog.hotelguru.ro. 

Printre productiile cinematografice de care vom auzi anul acesta la festival se numara Family Romance, LLC. (regia Werner Herzog), Le Jeune Ahmed (regia Luc si Jean-Pierre Dardenne), Roubaix, une lumiere (regia Arnaud Desplechin), Sorry We Missed You (regia Ken Loach) si The Traitor (regia Marco Bellocchio).

Sursă Foto: cotidianul.ro

Bucharest Early Music Festival

Anul acesta se află la cea de-a 14-a ediție și va avea loc în perioada 11 și 28 noiembrie în București. Un eveniment dedicat muzicii vechi europene, care pune în scenă piese medievale culese din perioadele renascentiste, baroce sau bizantine.

Sursă Foto: romania-insider.com

Sursă Foto: divahair.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol