Țin să spun de la început. Nu am fost un mare fan al originalului “Top Gun”. Nu l-am pus pe reapeat, nu mi-am cumpărat nici motor, nici geacă de pilot. Ce-i drept, muzica am cam ascultat-o. Pentru că da, pentru anii 80 a fost un fenomen.

Ați dedus, lesne, că aveți de-a face cu un boșorog, care se apropie de 50 și bănuiți că în fața ecranului lat și al sunetului Dolby Atmos i se umezesc ochii ca motanului din „Puss in Boots”. Nici pe departe.

Pur și simplu “Top Gun: Maverick” este un film de văzut și dacă nu ești fan Tom Cruise. Și dacă poveștile cu piloți nu prea prind, și dacă numele pieselor “Take My Breathe Away” sau „Danger Zone” nu îți spun nimic, și dacă vomiți în avion.

Spoiler alert

Asta e, nu poți să scrii despre un film și să nu dai din casă.

Ei bine, sunt câteva persoane cărora trebuie să le mulțumim pentru acest regal cinematografic.

Da, evident, în primul rând LUI. Tom Cruise. Care a fost suficient de nebun încât să creadă în visul lui nu atunci când nimeni nu credeau în el, ci atunci când toată lumea îl împingea de la spate să-l facă o dată. Dar nebunul frumos care în viața reală pilotează un avion P-51 Mustang (o bijuterie clasică, o veți vedea în film) a așteptat ca planetele să se alinieze. Și vorbim nu numai de amânarea producției (de proiect se vorbea de vreo 10-15 ani), dar și de amânările repetate cauzate de pandemie. Și care acum, printre altele, refuză ca filmul său să debuteze pe serviciile de streaming. Vrea doar cinema. Punct.

Regizorul. Din păcate Tony Scott, fratele mai mic al mai celebrului Ridley Scott s-a prăpădit în urmă cu 10 ani și nu a putut face continuarea francizei. Tom Cruise și producătorul Jerry Bruckheimer au avut mână bună și  au încredințat partitura lui Joseph Kosinski, care mai lucrase cu Cruise la „Oblivion” și pe a cărui carte de vizită e trecut și “Thron Legacy”. El făcut ca trecerea poveștii dintr-un episod în altul să se facă atât de lin și discret, fără observarea unor  lucruri ostentative.

Hans Zimmer și Lady Gaga?

Muzica. Evident că ne reîntâlnim cu piesele “acelea”, iar deseori acest lucru este făcut într-o formulă nouă, ici-colo remasterizată sau reorchestrată. Și da, nu lipsește de aici nici hit-ul propus de nimeni alta decât Lady Gaga. Se numește “Hold My Hand” și îl puteți auzi mai jos. Alături de Gaga, de muzică s-a ocupat și inegalabilul Hans Zimmer. Mai aveți nevoie de argumente?

Distribuția este și ea de cinci stele. Nu e doar Tom Cruise. Reîntâlnirea cu Val Kilmer este pe cât de frumoasă, pe atît de dureroasă. Actorul a suferit de cancer la gât și din 2014, în urma unei traheotomii, nu mai are nici voce. Și-a continuat cariera cu roluri minore, iar în “Top Gun: Maverick” vocea sa a fost creată cu ajutorul AI. O să vedeți scena, este bulversantă.

Lui Kilmer i se adaugă Ed Harris, Jennifer Connelly, Jon Hamm – dar și gașca de nume noi din carlingă.

“Top Gun: Maverick” nu este obișnuitul film de propagandă despre băieții buni care luptă cu băieții răi. De altfel, veți vedea, băieții răi nici nu prea sunt denumiți. Are chiar câteva indicii false, bine mascate, este bine construit.

Noul “Top Gun” este despre ce se ascunde în spatele emblemei de aviator, despre regretele lui Maverick, camaraderie, zbor.

Am spus că “Top Gun: Maverick” este filmul după care pleci acasă fericit. Pentru că are de toate. Poveste, strălucire, distribuție, emoție, muzică și acel „je ne sais quoi” care deosebește producțiile bune de cele acre au factorul WOW. „Je ne sais quoi”? De ce nu. În fond, filmul a primit standing ovation la Cannes…

Cel mai așteptat film al anului nu a dezamăgit…

Ce scrie Variety despre “Top Gun: Maverick”

Reîntâlnindu-se cu regizorul filmului „Oblivion”, Joseph Kosinski, producătorul-vedetă perfecționist insistă să-și piloteze propriile avioane în această continuare uimitoare.

Lumea nu mai este același loc în care era în 1986, când „Top Gun” a dominat box office-ul. În persoana lui Ronald Reagan, America avea ca președinte un star de cinema, iar producătorii Jerry Bruckheimer și Don Simpson ca miniștri onorifici ai propagandei. În același an în care „Platoon” punea în discuție palmaresul militarist al Statelor Unite, „Top Gun” a vândut o fantezie palpitantă, deși îngustă la minte, a excepționalismului american – a băieților și a jucăriilor lor și a ceea ce înseamnă să fii cel mai bun. La trei ani după ce Tom Cruise a dat cu tifla unui avion de vânătoare rusesc MiG, a căzut Zidul Berlinului. Doi ani mai târziu, Uniunea Sovietică s-a prăbușit.

S-ar putea spune că noua noastră lume, cea de după Războiul Rece, nu avea nevoie de o continuare a filmului „Top Gun”. (Tom Cruise însuși a insistat o dată asupra acestui lucru.)

Dar s-ar greși dacă ar fi așa. Noul film își merită mai mult decât existența, reflectând personajul lui Cruise, Pete „Maverick” Mitchell, în a împinge limitele a ceea ce poate face mașina – mașina în acest caz fiind cinematograful, care își ia zborul așa cum niciun blockbuster nu a mai făcut-o până acum.

PS Jur că nu din cauza tratației de la First Class Cinema/Cineplexx Băneasa mi-a plăcut atât de mult filmul, dar e o experiență care merită încercată. În doi, de preferință. Mai multe despre treaba asta, mai jos:

First Class Cinema. Patrizia Paglieri are acum propriile signature dishes la Cineplexx. Bonus: Tom Cruise în Top Gun: Maverick

 

 

---