4 iunie 2026, 2:32

Toți oamenii președintelui. Cine sunt cei din cercul restrâns al lui Putin, alături de care el ia deciziile?

Vladimir Putin pare o figură solitară, conducând armata Rusiei într-un război care amenință să distrugă economia țării sale.

Rareori a arătat atât de izolat, fotografiile cu oamenii de încredere așezați la 5 metri de el la acea masă lungă sporind imaginea unui conducător care ia decizii discreționar.

Dar alături de el sunt și alții și nu a fost totdeauna așa, scrie BBC.

În calitate de comandant șef, responsabilitatea pentru invazie lui îi revine, dar Putin s-a bazat întotdeauna pe un anturaj profund loial, mulți dintre membrii anturajului său începându-și cariera în serviciile de securitate ale Rusiei.

Cine îl sfătuiește pe președintele rus, în cel mai periculos moment al mandatului său de președinte?

Serghei Şoigu, ministrul Apărării

Dacă cineva e sigur că îl sfătuiește, și o face de multă vreme, este Serghei Şoigu, cel care a vorbit printre primii despre demilitarizarea Ucrainei şi despre protejarea Rusiei de aşa-zisa ameninţare militară a Occidentului.

Șoigu este unul dintre cei care îl însoțește pe Putin în escapadele vânătorești din Siberia, fiind considerat ca un potențial succesor al acestuia la un moment dat.

Șoigu a fost responsabil de anexarea Crimeei în 2014, el răspunzând și de Direcția de informații militare GRU, acuzată de două otrăviri: cea din 2018 de la Salisbury, în Marea Britanie și cea asupra liderului opoziției Aleksei Navalnîi în 2020.

Expertul rus în securitate Andrei Soldatov consideră că ministrul Apărării este încă cea mai influentă voce pe care o aude președintele. „Șoigu nu este doar responsabil de Armata rusă, ci este și parțial responsabil de ideologia acesteia – iar în Rusia ideologia controlează narativul public”.

 

Valeri Gherasimov – șeful Statului Major

În calitate de șef al Statului Major al Armatei ruse, misiunea lui era să invadeze Ucraina și să o facă rapid. Ceea ce nu s-a întâmplat însă.

El a jucat un rol major în campaniile militare ale lui Vladimir Putin încă din Războiul Cecen din 1999 . A fost cel care a planificat în detaliu invazia din Ucraina, supervizând exercițiile militare din Belarus luna trecută.

De asemenea, a jucat și el un rol cheie în campania militară de anexare a Crimeei.

Unele rapoarte sugerează că acum e marginalizat din cauza începutului bâlbâit al invaziei Ucrainei și a informațiilor privind moralul slăbit al trupelor.

Dar Andrei Soldatov crede că sunt doar zvonuri: „Putin nu poate controla fiecare batalion, iar acesta este rolul lui Gherasimov”. Iar ministrul Apărării, deși nu are pregătire militară adecvată, trebuie să se bazeze pe niște profesioniști, adaugă el.

 

Nikolai Patrușev- secretarul Consiliului rus de Securitate

Patrușev este unul dintre cei trei loiali lui Putin cu care acesta a lucrat încă din anii 1970 la Sankt Petersburg.

Ceilalți doi apropiți ai lui Putin sunt șeful serviciului de securitate Aleksandr Bortnikov și șeful serviciilor de informații externe Serghei Narîșkin. Cei trei reprezintă oamenii cei mai apropiați cu care Putin se sfătuiește.

Puțini dețin atât de multă influență asupra președintelui ca Nikolai Patrușev. Nu numai că a lucrat cu el în vechiul KGB în perioada comunistă, ci a condus și FSB (fostul KGB) din 1999 până în 2008.

În timpul unei reuniuni bizare a consiliului de securitate al Rusiei, cu trei zile înainte de invazie, Patrușev și-a susținut punctul de vedere conform căruia „obiectivul concret” al SUA este să destrame Rusia.

Nikolai Patrușev este de obicei primul care a instigat la luptă, iar Putin a părut să țină cont de sfaturile acestuia.

 

Aleksandr Bortnikov, șeful FSB

Observatorii Kremlinului spun că președintele are încredere în informațiile pe care le primește de la serviciile de securitate mai mult decât cele venite din orice altă sursă, iar Aleksandr Bortnikov este văzut ca făcând parte din cercul intim de prieteni ai lui Putin.

Fost lucrător al KGB, el a preluat conducerea FSB-ului atunci când Nikolai Patrușev a fost avansat.

 

Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe

Serghei Narîșkin a fost alături de președintele Putin în cea mai mare parte a carierei sale. Este cel care îi oferă motive ideologice acțiunilor șefului statului rus. A fost președinte al Parlamentului, conduce Societatea de Istorie Rusă.

 

Serghei Lavrov, ministrul de Externe

Timp de 18 ani a fost cel mai înalt diplomat al Rusiei, pledând crezul Rusiei în întreaga lume.

Serghei Lavrov, 71 de ani, este încă o dovadă că Vladimir Putin se bazează foarte mult pe oamenii pe care i-a cunoscut în trecut.

Este un politician abil și viclean. În ciuda reputației sale de tip ostil și brutal, Lavrov a susținut rezolvarea conflictului ucrainean prin discuții diplomatice. Dar președintele rus a ales să-l ignore.

 

Viktor Zolotov, fost bodyguard al președintelui

Fostă gardă de corp a președintelui, el conduce acum garda națională a Rusiei, Rosgvardia, înființată de președintele Putin cu doar șase ani în urmă, ca un fel de armată personală în stilul unei gărzi pretoriene.

Punându-l șef al acesteia, s-a asigurat astfel de loialitatea acestuia, iar Viktor Zolotov nu l-a dezamăgit.

 

Pe cine mai ascultă Putin?

Prim-ministrul Mihail Mișustin are sarcina de neinvidiat de a salva economia, dar are o foarte mică influență în deciziile privind războiului.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, și șeful gigantului petrolier de stat Rosneft, Igor Secin, sunt, de asemenea, apropiați de președinte, potrivit analistului politic Evgheni Mincenko.

Frații miliardari Boris și Arkadi Rotenberg, care au fost prieteni din copilărie ai președintelui, sunt și ei de multă vreme confidenți apropiați. În 2020, revista Forbes i-a numit cea mai bogată familie din Rusia.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol