CITIRE

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Ziua Sfântului Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Există multe tradiții și superstiții pentru această dată, cele mai multe au legătură cu măritișul, protecția de spiritele rele și prosperitate. Pentru noi, românii, ajunul și ziua de Sf. Andrei sunt echivalentul Halloweenului.

Cum ne protejăm de spiritele rele?

Usturoiul este cea mai bună armă împotriva spiritelor rele, așa că dacă vrei să îți ferești casa de ele, unge cu usturoi pragurile, geamurile, ramele ușilor și fiecare loc prin care ar putea să intre răul, informează Știrileprotv.ro. Se spunea că în ajun circulă strigoii – suflete pedepsite care din cauza unei vieți nepotrivite sau luată prin violență bântuie – iar pentru a te apăra de ei tot usturoiul este cheia. De exemplu, copiilor li se făcea cruciuliță cu usturoi pe mână și li se făcea mâncare cu acesta.

Sursă imagine: Romaniatv.net

În plus, spiritele rele nu vor veni la tine în casă dacă ai grijă să întorci toate vasele și cănile cu gura în jos. Nici animalele nu trebuie uitate – pe acestea le poți proteja dacă le pui busuioc în mâncare și câteva picături de agheasmă în apă.

În noapte de Sf. Andrei poți dezlega mistere sau enigme din trecut, dar pentru asta trebuie să participi la un ritual destul de straniu. Trebuie să mergi într-un cimitir, să pui apă într-un vas, să o descânți iar în ea ți se va reflecta tot ce s-a întâmplat.

Ce trebuie să facă fetele pentru a-și vedea ursitul

Fetele care vor să-și vadă alesul au mai multe modalități la dispoziție pe care le pot pune în practică pe 30 noiembrie. Una dintre ele este ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc și se spune că tinerele își vor visa iubitul.

Sursă imagine: observator.tv

De asemenea, se mai crede că fetele care stau la miezul nopții goale între două oglinzi, cu două lumânări aprinse în mână vor putea vedea în oglinda din spatele lor chipul viitorului soț și momente ce nu s-au întâmplat. În alte zone, tradiția este puțin diferită: fata ține două lumânări aprinse în mână și privește într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighetă sfințită pentru cununie.

Alte tradiții în ziua de Sf. Andrei

Tradiția grâului încolțit este una dintre cele mai cunoscute și respectate. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă “ghiveciul” său cu grâu, pe care trebuie să-l îngrijească. Se ia o mână de grâu și se seamănă într-o farfurie mai înaltă, care apoi se pune la fereastră pentru a beneficia de lumină suficientă și căldură. Grâul pus la încolțit cu prilejul zilei de Sf. Andrei îți spune câte ceva despre viitorul celui care l-a îngrijit – de Anul Nou cum arată grâul așa va fi și sănătatea lui în anul următor.

Sursă imagine: unica.ro

Se mai spune că vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarna care urmează.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.