17 septembrie 2021, 0:08

Tragicul destin al primei femei farmacist din România: Paulina Cruceanu

Se împlinesc 130 de ani (1891) de când Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devenea prima femeie farmacist din România.

Născută în familia de evrei, Grossman, a absolvit primele clase la gimnaziul „Ştefan cel Mare” din Iaşi şi, cu acordul scris al tatălui ei, a început practica farmaceutică la farmacia Minerva din Roman, trimiţând actele pentru înscrierea la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

După terminarea practicii obligatorii de trei ani, în octombrie 1887, a înaintat directorului Şcolii Superioare de Farmacie cererea de a fi examinată în vederea obţinerii titlului de asistentă de farmacie, se arată în  Dicţionarul personalităţilor feminine din România (Editura Meronia, Bucureşti, 2009, coord. George Marcu).

În acelaşi an, la 7 noiembrie, după susţinerea examenului, a primit certificatul de asistentă în farmacie. Între 1888 – 1891 a studiat la Facultatea de Medicină din Bucureşti, primind dreptul de liberă practică de la Consiliul Sanitar Superior. Pe diploma de licenţă, eliberată în 1891, figura ca practicantă a religiei mozaice, fapt pentru care a returnat-o Universităţii în vederea obţinerii alteia noi.

După o perioadă în care a activat ca învăţătoare, a primit dreptul de a profesa ca farmacist la Spitalul Otetelis din Vâlcea.

În 1904 a fost transferată la Spitalul rural Cocioc din Ilfov, în 1905, la farmacia Spitalului Fierbinţi din acelaşi judeţ, apoi la farmacia Spitalului rural „Anton Cincu” din Nicoreşti, Tecuci.

Cu sprijinul profesorului Alexandru Obregia, Paulina Cruceanu a fost numită, în 1917, şefa Depozitului de medicamente din Iaşi, funcţie deţinută până în 1920.

În următorul an, moment în care războiul s-a încheiat, i s-au încredinţat inventarierea şi transportul acestui depozit la Bucureşti. În 1921 a obţinut, în urma unei cereri, concesiunea pentru deschiderea unei farmacii în oraşul Lugoj din Caraş-Severin, dar visul de a avea propria farmacie este curmat brusc de un accident.

La 27 noiembrie a alunecat sub roţile unui tramvai tras de cai, care i-a retezat ambele picioare. Peste două zile a decedat la Spitalul Colţea din Bucureşti, în ziua în care „Monitorul Oficial” publica decretul ce-i acorda concesiunea mult dorită. A fost înmormântată la Cimitirul „Reînvierea” din Capitală.

Sursa foto: discoverbundaberg.com.au

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.