16 aprilie 2024, 15:26

Transfăgărășanul va intra într-un amplu proces de modernizare. Va putea fi folosit şi pe perioada sezonului rece

Transfăgărășanul intră de anul viitor într-un amplu proces de modernizare. Reprezentanții Companiei de Drumuri susțin că, dacă lucrările se vor desfășura conform planului, va fi eliminată și restricția de circulație pe toată perioada sezonului rece.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, pentru Radio România Actualități, că se are în vedere amenajarea unor refugii cu timp limitat, adică de scurtă durată, pentru cei care doresc să se oprească pe Transfăgărășan, să facă poze, să admire peisajul.

”De asemenea, intenționăm să montăm parapeţi pe cablu, pentru că acest tip de parapet, în momentul în care este închis Transfăgrășanul, nu se deteriorează atât de rău din cauza zăpezii, iar, pe de altă parte, acest tip de parapet reține mai eficient eventualele pietre care ar putea să cadă de pe versanți. Totodată, luăm în calcul dacă și unde putem construi anumite copertine”, a mai spus Alin Șerbănescu.

Transfăgărășanul leagă Transilvania de Muntenia, traversând Munții Făgăraș pe o distanță de peste 90 de kilometri, prin județele Argeș și Sibiu.

Șoseaua ajunge la altitudinea maximă de peste 2.000 de metri la Bâlea Lac, fiind închisă pe o porțiune de 27 de kilometri timp de opt luni din an, iarna și primăvara, din cauza vremii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol