9 mai 2021, 23:11

Trebuie să ajungeți undeva cu avionul? Iată ce ar trebui să vă luați de acasă, în noile condiții, de pandemie

Zborul cu avionul, în condițiile actuale, de pandemie, devine de multe ori partea cea mai stresantă a unei călătorii teoretic de plăcere.

De ce stresantă? Pentru că toată experiența legată de călătorie (check-in, protejat bagaje, predat bagaje, controale de securitate, controale de documente de călătorie, timp de așteptare la poarta de îmbarcare sau prin aeroport) este acum cu totul bulversată.

Mai stresant

În general, energia globală dedicată zborului în acest moment este stresantă, remarcă și autoarea unui articol publicat de CNN. Aceasta dă exemplu faptul că oamenii încearcă să păstreze o distanță de siguranță pe cât posibil, iar când cineva tușește sau strănută, toată lumea este în alertă.

Utilizarea toaletei este și ea mai problematică, fiecare atingere în încăpere parcă pare mai încărcată de agenți patogeni decât înainte.

”Toate astea știrbesc din plăcerea unei călătorii pe calea aerului și o fac ceva mai angoasantă”, este concluzia la care a ajuns autoarea.

Sfaturi pentru pregătirea zborului

Ea vine și cu niște sfaturi care să ușureze sarcina unui candidat la călătoria cu avionul în condiții de restricții de tot soiul impuse de pandemie. Și, până la urmă, nu doar restricții, ci chiar temeri.

Dacă intenționați să vă rezervați un loc în avion, este foarte important să vă gândiți de două ori înainte la ce veți pune în bagajul de mână.

Nu doar că trebuie să vă simțiți în siguranță și confort, ci trebuie să vă gândiți că nu e bine să aveți de manipulat prea multe lucruri prin aeroport.

Pentru asta, autoarea s-a consultat cu medici, căci ei sunt cei mai indicați pentru a trage niște concluzii legate de călătoriile în era COVID-19.

Luați vizieră sau ochelari

Chiar dacă toate companiile aeriene impun purtarea măștii de protecție pentru îmbarcare, o vizieră este încă un mijloc sigur de protecție.

Totuși, uneori a purta un dispozitiv din plastic supradimensionat și voluminos timp de câteva ore într-un spațiu închis nu pare a fi tocmai cel mai confortabil lucru.

De aceea dr. Jennifer Haythe, cardiolog la terapie intensivă la Columbia University Center, sugerează purtarea ochelarilor în locul vizierelor.

Chiar dacă nu aveți nevoie de rețetă de la medic și chiar dacă vedeți bine, ochelarii ieftini pot să devină o barieră de protecție suplimentară la-ndemână. Căci, să nu uităm, COVID-19 se transmite prin picături infime care ajung pe calea aeriană în contact cu ochii, nasul, gura.

Multe măști de protecție

Printre lucrurile de strictă necesitate este evident că se numără masca de protecție facială, care poate fi de unică folosință sau dintr-o pânză reutilizabilă după igienizare.

Atât să aveți în minte: faptul că trebuie să fie o mască igienizată anterior sau una nouă, de fiecare dată.

Și, în cazul în care trebuie să mai și alergați de la o poartă la alta prin aeroport, nu ar fi rău să luați în calcul o mască profesională, prin care să se poată respira normal și în astfel de situații.

Căști audio

Dacă e un zbor lung, așa cum a fost cazul autoarei, s-a pus problema folosirii mijloacelor audio-video puse la dispoziția pasagerilor de către companie, pentru un pic de distracție și eliminare a stresului provocat de zbor.

Sfatul este să aduceți propriile căști audio. Bineînțeles, companiile aeriene furnizează așa ceva pasagerilor de la bord, dar poate că nu e momentul unor riscuri suplimentare la vreme de pandemie. Cel puțin acesta este sfatul dr. Nabeel Chaudhary de la Manhattan Speciality Care.

Nu uitați să aduceți căști cu mufă jack, căci deocamdată nicio companie aeriană nu oferă tehnologia Bluetooth.

Ați vrea ceva curat cu care să vă acoperiți

Odată ce avionul a atins altitudinea de croazieră și presiunea din cabină s-a normalizat, vă instalați în scaun și parcă simțiți un pic de frig. Temperaturile scăzute de la bordul avioanelor fac parte din experiența de zbor. Dar parcă nu vă simțiți în largul dumneavoastră să apelați la un însoțitor de zbor, în circumstanțele actuale, pentru a-i cere o păturică.

Ba chiar, în unele cazuri, câteva companii aeriene au și renunțat la distribuirea lor, pentru a reduce posibilitatea unei eventuale contaminări.

Mai prudent, dr. Shawn Nasseri, din Beverly Hills, California, recomandă să vă aduceți propria păturică sau un șal pentru a vă acoperi în timpul călătoriei.

Mănuși

Potrivit dr. Haythe, veți avea nevoie de mai multe perechi de mănuși când vă veți deplasa din punctul A în punctul B cu avionul. Cel mai simplu și mai prudent ar fi să vă luați câteva perechi la fiecare călătorie.

”Luați mai multe perechi de mănuși și aruncați una câte una de fiecare dată când treceți de câte o etapă în aeroport”, explică medicul. ”Aruncați perechea după controlul de securitate, puneți alta și o aruncați după îmbarcare și în cele din urmă încă o pereche când ajungeți pe scaun, în avion”, mai spune ea.

Balsam de buze pentru a lupta contra deshidratării

Dacă sunteți o persoană care folosește mult balsam de buze, aflați că faceți mai mult decât credeați pentru propria sănătate.

După cum explică dr. Talia Robledo-Gil, medic rezident la spitalul Johns Hopkins, avioanele sunt locuri în care aerul este foarte uscat, iar uscăciunea afectează mucoasele noastre umede.

Aplicând un balsam sau o cremă, protejăm o parte din această umiditate pentru a evita să afectăm unul dintre sistemele noastre respiratorii ale imunității.

Luați o sticlă cu apă pentru a fi hidratați

Apa este esențială, iar dr. Ralph E. Holsworth, director de cercetare clinică și științifică la Essentia Water, afirmă că hidratarea ajută prima linie de apărare a corpului și este esențial ca sistemul nostru imunitar să fie puternic.

 

”Mucusul are nevoie de apă pentru a se forma”, spune el. ”Fiecare cavitate a corpului este tapițată cu celule care produc mucus, inclusiv celule în urechi, nas, gât, plămâni și tractul gastro-intestinal”, explică acesta.

Când nu avem suficientă apă în sistem, pierdem capacitatea de a lupta contra bacteriilor. Asigurați-vă că aveți o sticlă cu apă la-ndemână, iar cele cu facilitate pentru băut sunt și mai bune, căci nu trebuie să vă scoateți masca pentru a vă hidrata.

Un mijloc de organizare a documentelor importante

Înainte de COVID-19, vă descărcați biletul de îmbarcare pe telefon și aveați o copie a pașaportului pe mail, în cazul în care vă trebuia pașaportul.

Ei bine, în viitor, dr. Sarma Velamuri, fondatorul companiei de tehnologie a sănătății Luminare, prezice că documentele care să certifice starea de sănătate a călătorului vor deveni o parte din procesul de îmbarcare.

Velamuri recomandă să aduceți dovada că ați fost supravegheat timp de 14 zile la nivel simptomatic și că ați primit rezultat negativ la testul COVID înaintea zborului.

Cu alte cuvinte, a fi hiper-organizat înaintea zborului în acest moment este esențial. Și a avea documentele la-ndemână, desigur.

Luați pe voi o jachetă

Așa cum bine ar fi să aveți păturica de voiaj sau șalul, tot atât de bine ar fi să aveți pe voi și o jachetă, o bluză, ceva, ca să vă țină de cald în timpul zborului. Asigurați-vă că aveți un tricou sau o ținută super-confortabilă înaintea zborului.

Nu uitați dezinfectantul sau săpunul

Știm că a devenit agasant în ultimele șase luni, dar da, spălați-vă des pe mâini! Velamuri spune că această practică este mai eficientă decât dezinfectantul pentru mâini și ar trebui să fie prioritară în timpul călătoriei.

De câte ori intrați în contact cu zone foarte afectate de microbi, asigurați-vă că vă spălați bine cu săpun. Iar dacă avionul sau aeroportul nu prea au apă, faceți rost de niște foițe de săpun, pentru a scăpa de problemă. Există de vânzare și în România, sunt în cutii din plastic, câte 50 de bucăți.

Evident că nici un dezinfectant pentru mâini pe care să îl aveți la-ndemână nu e o idee rea.

Cam acestea au fost ideile medicilor consultați de autoarea textului, poate nu ar fi rău să vă gândiți de două ori înainte de zbura cu avionul la sfaturile lor. Paza bună trece primejdia rea!

Sursa foto: cnn.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.