Franziska Giffey, membră a Partidului Social Democrat german (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, ministru al administrației locale, a fost atacată marți seara, într-o bibliotecă. Este al treilea atac asupra unui politician german, din ultima săptămână, iar fenomenul pare să ia amploare.
Franziska Giffey, senator (ministru local) al Berlinului pentru Economie, Energie și Întreprinderi a fost lovită de un bărbat “în cap și în gât, cu o geantă plină cu obiecte dure”. Ea se afla la o bibliotecă din cartierul Rudow din capitala Germaniei și a fost apoi transportată la spital.
Giffey a fost primar al capitalei germane până anul trecut.
“Forțele de poliție, locale și federale, fac tot ce le stă în putință pentru a proteja politicienii. Conferința miniștrilor de interne din landurile germane a convenit ieri, la sesiunea specială, că democrația trebuie protejată mai eficient împotriva discursurilor instigatoare la ură și a informațiilor false. Protecția persoanelor de astfel de atacuri în temeiul dreptului penal servește și la protejarea democrației în sine”, a spus Iris Spranger, colegă de partid cu Giffey și ministru local, la rândul ei.
Incidentul are loc la doar câteva zile după un atac asupra parlamentarului european Matthias Ecke și a unui angajat al Partidului Verzilor, la Dresda.
Ecke, care face și el parte tot din SPD, a fost lovit vineri seara de patru tineri, unii dintre ei adolescenți, în timp ce lipea afișe electorale.
„Dacă se confirmă motivaţia politică, acest act grav de violenţă, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor europene, constituie în acelaşi timp un grav atac împotriva democraţiei”, a subliniat titulara Internelor, Nancy Faeser, într-un comunicat.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a numărat între numeroşii politicieni europeni care şi-au manifestat simpatia faţă de Ecke, declarându-se într-un mesaj pe reţeaua X „îngrozită de acest atac perfid”.
Numărul atacurilor asupra politicienilor din partidele reprezentate în parlament s-a dublat din 2019, arată cifrele guvernului german făcute publice în ianuarie.
Responsabili ai SPD din Saxonia au menţionat un rol în acest sens al partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), care creşte puternic în sondaje.
„Seminţele plantate de AfD şi alţi extremişti de dreapta sunt pe cale să germineze. Partizanii lor sunt complet dezinhibaţi şi ne consideră clar pe noi, democraţii, ca fiind vânat”, au deplâns liderii regionali ai partidului, Henning Homann şi Kathrin Michel.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol