26 aprilie 2024, 15:39

Trenul gonea cu 150 kmh, iar conductorul era la toaletă

Caz bizar în Japonia, așa cum se mai întîmplă pe la ei în zona feroviară.

Conductorul unui tren japonez de mare viteză (Shinkansen) s-a dus de urgență la toaletă și a lăsat trenul pe mâna unui angajat necalificat.

Trenul gonea “doar” cu 150 kmh…însă nu aceasta a fost marea problemă.

Cazul ar fi putut trece neobservat, numai că trenul a întârziat un minut, ceea ce a declanşat automat o anchetă…iar de aici tot scandalul.

Conductorul trenului Shinkansen a recunoscut că şi-a abandonat postul, deoarece a avut dureri abdominale şi a încredinţat unui controlor comenzile trenului cu 160 de pasageri la bord, pentru a putea fugi la baie.

Bărbatul a lipsit trei minute în timp ce trenul rula cu 150 km /oră, scrie The Guardian.

Trenurile Shinkansen sunt controlate cu stricteţe de la un centru computerizat de comandă, fiind necesar ca mecanicul să rămână mereu la postul său pentru a gestiona situaţii neprevăzute.

El trebuie de asemenea să accelereze sau să frâneze manual când este nevoie, astfel ca pasagerii să fie în siguranţă, iar trenul să ajungă la timp.

Absenţa conductorului a dus, se pare, la o întârziere de un minut a trenului, ceea ce a atras atenţia superiorilor săi.

În cadrul unei conferinţe de presă, joi, conducerea companiei şi-a cerut scuze pentru acest incident şi a dat asigurări că nefericitul mecanic va suporta consecinţele faptei sale.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol