2 mai 2024, 11:18

Trenurile de noapte între Berlin, Paris și Bruxelles circulă din nou de luni

Serviciile de transport feroviar cu trenurile de noapte între Berlin şi Paris se vor relua luni, după o întrerupere de nouă ani, şi se estimează că cererea pentru această rută va fi ridicată, transmite agenția de presă germană DPA.

Jumătate dintre trenurile de noapte de la Berlin vor ajunge la Bruxelles, iar cealaltă jumătate în capitala Franţei. Plecarea de luni este aşteptată cu interes în capitala Germaniei, printre pasageri figurând ministrul Transporturilor, Volker Wissing, şi directorul general al operatorului feroviar de stat Deutsche Bahn, Richard Lutz.

Cursele vor fi efectuate de trei ori pe săptămână, în prima fază, iar planurile prevăd ca până în octombrie 2024 să fie în fiecare noapte. Companiile feroviare din Franţa (SNCF), Germania (Deutsche Bahn), Belgia (NMBS/SNCB) şi Austria (OBB) vor opera această linie.

„Există rezervări semnificative la noile legături feroviare în timpul vacanţelor, iar după această perioadă avem suficiente capacităţi disponibile”, se arată într-un comunicat al Deutsche Bahn.

Trenurile de noapte au dispărut practic în Europa în deceniul 2010, din cauza rentabilităţii lor reduse şi a concurenţei călătoriilor cu avionul. Însă, în prezent, sunt cerute de public datorită avantajelor ecologice şi preţurilor accesibile şi, în consecinţă, încep să fie reintroduse peste tot pe continent.

Compania austriacă OBB este lider pe acest segment graţie ‘Nightjets’, vechile trenuri de noapte cumpărate de la Deutsche Bahn şi modernizate pentru a satisface cerinţele actuale.

Alături de alţi operatori feroviari din Europa, Deutsche Bahn şi-a extins ofertele, obiectivul fiind de a lega cu trenurile de noapte 13 oraşe europene cu peste un milion de locuitori.

Sursa foto: Christian Charisius/dpa


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol