28 martie 2024, 18:30

Tu ce ai schimba dacă ai avea din nou 22 de ani? Antreprenorii de succes știu răspunsul

E greșit să îți dorești să îți câștigi independența financiară imediat după încheierea facultății? Ai continua să investești în studiile tale? E normal să lucrezi ore în plus, în speranța că o să vină momentul când totul se va întoarce în bine?

De obicei, oamenii de succes nu își pun această întrebare, ei acționează instinctual. Când ajung la vârsta înțelepciunii, o să îți recomande să nu muncești așa mult.

Site-ul german finanzen.net a adunat regretele a zece oameni de succes. Iată ce ar face ei altfel dacă ar avea din nou 22 de ani.

„Șeful nu își va aminti weekend-urile muncite, prietenii, da”

Fostul manager Apple, Naomi Simson, își reproșează multe. “Am muncit din greu. Am fost mereu concentrată și disciplinată. Am pierdut din creativitate și implicare personală. Astăzi mi-aș suna prietenii și m-aș întâlni mai des cu ei. Nu contează ce am face, am povesti și am râde. Dar ne-am vedea, fiindcă un mesaj pe Facebook nu înseamnă prietenie, chiar dacă Facebook nu exista când aveam eu 22 de ani.”

”Viața nu va fi mai simplă, dar mai bună”

Fostul bancher de pe Wall-Street, Sallie Krawcheck își reproșează că la vârsta de 22 de ani nu a ținut un mic jurnal cu ce îi place și ce nu, ce poate să facă bine și ce nu. “Mi-ar fi simplificat viața pe Wall Street, chiar dacă ar fi urmat foarte multe refuzuri. Regret că mă întâlneam cu un anumit bărbat. Mi-aș spune acum că e o idee proastă”.

”Apreciază necunoscutul”

Considerat un guru al medicinii alternative, Deepak Chopra regretă că și-a planificat mereu viața și nu a lăsat loc surprizelor. “Viața mea a curs mereu după un plan clar si asta mi-a dat siguranță, doar că nu am luat în calcul impredictibilitatea vieții. Am crezut că e un pericol, dar viața m-a învățat că există mereu schimbări interesante”.

”Învață cum trăiesc alți oameni”

Fostul președinte al Băncii Mondiale, Jim Kim, era nefericit la vârsta de 22 de ani. “Eram în primul an la Harvard Medical School și în fiecare noapte învățam pe de rost din cartea de anatomie. Astăzi știu că era doar un antrenament pentru restul vieții mele. Recomandarea mea este să înveți cum trăiesc oamenii din toate păturile sociale și încearcă să le înțelegi perspectivele. Este nevoie de medititație sau de orice îți oferă liniște sufletească”.

” Tu definești banii, nu ei pe tine”

Autoarea și moderatoarea Suze Orman își reproșează că la 22 de ani era chelner într-un restaurant, pentru 400 de dolari pe lună. “Ulterior am intrat în afaceri și câștigam într-o lună cât într-un an. Problema e că în momentul în care aveam bani, voiam să arăt tuturor că sunt bogată, așa am ajuns într-un haos, fiindcă eu la rândul meu eram haotică. Sfatul meu este: nu contează câți bani câștigi, ci viața pe care reușești să o construiești cu ei.”

”Acceptă că joburile cele mai râvnite nu sunt pentru tine”

Clara Shih, CEO al unei mari companii are doar două sfaturi. “Nu alege niciodată un loc de muncă doar fiindcă e bine plătit sau cel mai râvnit. Astfel de decizii pe termen scurt sunt greșite”.

„Construiește-ți cât mai repede propria marcă”

Prima impresie contează și de aceea fondatorul Craiglist, Craig Newmark, recomandă ca aceasta să fie perfectă. “Oamenii își fac repede o imagine despre tine și e foarte greu să o schimbi după aceea. De aceea e bine să ai propria marcă. Prima impresie poate fi corectată, mai ales dacă ai umor”.

„Descoperă ce știi să faci cel mai bine”

Star-stilistul Rachel Zoe are câteva recomandări bine definite:”Nu te mai uita așa des la ceas, descoperă ce poți să faci cel mai bine și ce nu, învață să ai priorități, nu te bloca în nimicuri, încearcă să epatezi în toate interviurile de prezentare”.

„Învață cât mai mult”

Jurnalistul și autorul Christopher Elliot își reproșează că nu a învățat suficient când era tânăr. “Aș fi vrut să învăț despre cifre, cuvinte, oameni, dar și să dansez. Aș transmite eu-lui meu de 22 de ani să nu își facă griji că îi cade părul, va arăta mai bine fără el.”

„Nu mai munci așa mult”

Fondatoarea Huffington Post, Arianna Huffington, regretă că a renunțat la timpul liber când era tânără. “Muncim atât de mult, încât avem impresia că burn-out-ul este prețul necesar pentru succes. Aș transmite eu-lui meu de 22 de ani să nu se mai concentreze doar pe muncă, să își ia timpul necesar pentru odihnă și reîncărcarea bateriilor.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol