3 mai 2024, 14:57

Tun de zăpadă în Piața Sfatului din Brașov

Societatea care asigură iluminatul stradal în Brașov a luat o decizie în premieră, astfel că va monta în centrul orașului o instalație care va produce zăpadă artificială, informează Radio Brașov.

„Firma care asigură serviciile de iluminat public și cele de iluminat festiv a dorit să facă o bucurie brașovenilor și turiștilor care vin în Piața Sfatului, astfel că a adus un tun care produce zăpadă artificială pentru momentele când la Brașov nu ninge. Brașovenii și turiștii care ajung în Piața Sfatului se vor putea bucura de ninsoarea produsă de acest tun de zăpadă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Cum vremea a fost suficient de rece, luni dimineața tunul de zăpadă  fost utilizat pentru prima oară. Săptămâna aceasta se anunță precipitații miercuri, joi și vineri. Dacă în prima zi este vorba de ploaie, joi ar putea fi precipitații mixte, iar vineri, ninsoare.

Sursa foto: Facebook Primăria municipiului Brașov


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol