4 mai 2024, 5:43

Tunel și centru de date al Hamas, sub sediul Agenției ONU pentru Refugiații Palestinieni, în Gaza

Israelul și organizația teroristă Hamas au continuat luptele în oraşul Gaza, unde forţele israeliene au luat cu asalt sediul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA), unde au găsit ceea ce au numit noi dovezi ale colaborării acesteia cu Hamas.

Agenţia, care desfăşoară în prezent o anchetă internă prin participarea a 12 foşti angajaţi dintr-un total de 13.000 în Gaza la atacul terorist din 7 octombrie, a atras atenţia că personalul său a părăsit clădirea în urmă cu trei luni.

Dacă mai era nevoie de o nouă dovadă a cooperării funcţionarilor Agentiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Palestinieni cu teroriştii Hamas, aceasta a fost furnizată sâmbătă, când, în unor informaţii ale Serviciului de securitate generală a Israelului, a fost descoperit tunelul tehnologic sub clădirea care servea drept sediu UNRWA în cartierul de lux al Gazei, Shati.

Tunelul, săpat la o adăcime de 18 metri, se întindea pe o distanţă de 700 de metri şi servea Hamasului ca bază de date, compusă dintr-un complex de servere şi alte dotări tehnologice, pe baza cărora armata a reuşit ulterior să depisteze şi să distrugă şi alte obiective ale organizaţiei, relatează corespondentul în Israel al RRA.

În descinderea în clădirea propriu-zisă a sediului UNRWA, în majoritatea birourilor au fost descoperite arme, grenade, încărcături explozive şi muniţie, dar şi acte şi mijloace de informaţii, care au dovedit din plin că birourile respective erau folosite deopotrivă de terorişti şi de funcţionari UNRWA.

Tot din sediul organizaţiei ONU pornea şi instalaţia electrică prin care se asigura alimentarea cu energie electrică a tunelului.

În luptele pentru ocuparea clădirii UNRWA au fost ucişi 120 de terorişti.

Având în vedere că toată această acţiune se petrecea într-un cartier din Gaza, devine clar că armata israeliană nu şi-a impus controlul deplin asupra oraşului şi că puncte de rezistenţă teroristă continuă să existe şi să acţioneze, adaugă sursa citată.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol